Parchetul General cere încetarea detaşării a 2 secretari de stat din Ministerul Justiţiei, după ancheta privind OUG

Autor: Andreea Traicu 02.02.2017

"Având în vedere necesitatea derulării în condiţii de imparţialitate a unei cauze instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, având ca obiect împrejurările elaborării proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, precum şi a proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse, astăzi, 2 februarie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a doamnei procuror Oana Andreea Schmidt-Hăineală şi a domnului procuror Constantin Sima", transmite Parchetul General printr-un comunicat de presă.

La Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competenţa de soluţionare a instituţiei, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, instituţia cerând Ministerului Justiţiei , până pe 02 februarie, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea Ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor Penale. Ministerul a catalogat acţiunea DNA drept o "gravă imixtiune".

"În cursul zilei de ieri, 01 februarie 2017, Ministerul Justiţiei a primit solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie – de a transmite, până la data de 02 februarie a.c., în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului din data de 31 ianuarie 2017, prin care au fost modificate şi completate Legea nr.286/2009 privind Codul penal şi Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi cu proiectul de lege adoptat de Guvernul României, pentru graţierea unor pedepse. Prin aceeaşi adresă Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat transmiterea documentelor – rezultate ca urmare a corespondenţei interinstituţionale şi interne, scrise sau prin poştă electronică, cu privire la cele două acte normative menţionate, precum şi precizarea numelui, prenumelui şi a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea şi/sau avizarea celor două proiecte de acte normative", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, remis joi MEDIAFAX.

Ministerul Justiţiei subliniază faptul că modificarea legislativă a fost şi este asumată de instituţie în exercitarea atribuţiilor statutare şi legale.

"Considerăm că declanşarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei Ordonanţe de urgenţă este o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale", potrivit sursei citate.

Totodată, Ministerul Justiţiei a mai anunţat faptul că nu are în vedere reorganizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare şi infirmă toate informaţiile vehiculate recent în spaţiul public pe această temă.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a declarat, joi dimineaţă, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) există un dosar care "are o anumită legătură" cu ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv privind modificarea Codurilor Penale, refuzând să dea mai multe detalii.