Pentru prima oară, un antreprenor vorbeşte despre efectele negative ale subvenţionării masive a antreprenoriatului de către stat. „Se naşte o generaţie de antreprenori «de bani gata», abonată la programe guvernamentale. Sunt oameni care nu-şi asumă de fapt un risc”

Autor: Mădălina Dediu Panaete 04.02.2017

Antreprenorul din spatele companiei de curierat Sameday vorbeşte pentru prima dată despre efectele negative ale subvenţionării masive a antreprenoriatului de către stat. „Sunt oameni care nu-şi asumă de fapt risc.“



Octavian Bădescu, acţionar şi fondator al companiei de curierat Sameday Courier, consideră că din cauza tendinţei de subven­ţio­nare a businessului din surse guvernamentale antreprenoriatul se transformă în asistenţă socială şi că se creează condiţiile apariţiei unor antreprenori „de bani gata“.

„O nouă generaţie pare că ar dovedi un oarecare apetit pentru antreprenoriat, însă este în mare pericol să capete o mentalitate viciată, generată de accesarea unor fonduri (europene sau de la statul român) pentru care nu riscă. Şi nu se ştie dacă afacerile lor sunt realmente profitabile sau nu, dacă răspund sau nu unei nevoi a pieţei, dacă nu cumva alimentează doar conturile unor beneficiari cărora piaţa nu le-ar aloca în mod normal respectivele resurse“, a declarat antreprenorul într-o opinie transmisă ZF.

Octavian Bădescu este primul antreprenor care merge „contra curentului“, în condiţiile în care majoritatea oamenilor de afaceri au cerut  de-a lungul anilor susţinerea antreprenoriatului şi finanţarea ideilor de business prin fonduri de la stat. În plus, mulţi dintre ei au accesat fonduri europene pentru a-şi creşte afacerile.