Italienii de la Ditre caută 180 de oameni pentru fabrica de canapele din Arad

Autor: Laurentiu Cotu 08.02.2017

Producătorul de mobilier Ditre International, parte a grupului italian Ditre, are disponibile în prezent aproximativ 180 de locuri de muncă la fabrica de canapele din Arad.

Joburile sunt pentru confecţioneri-asamblori articole din textile (50), controlori calitate (8), croitori (10), dese­nator tehnic (2), muncitori necali­ficaţi în industria textilelor (30), ope­ratori la maşini-unelte cu comandă numerică (10), şefi secţie (8), tâmplari (30) şi tapiţeri (30), potrivit informa­ţiilor de pe site-ul AJOFM (Agenţia Judeţeană pentru Ocu­parea Forţei de Muncă) Arad.

Italienii au intrat pe piaţa locală în urmă cu 12 ani şi deţin în prezent în zona industrială Arad Vest o fabrică de mo­bilier pe o suprafaţă totală de aproximativ 40.000 de metri pătraţi, unde 600 de angajaţi produc zilnic peste 800 de canapele, în 120 de variaţiuni de piele şi ţesături, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.