Scrisoarea lăsată de Dan Adamescu: Am stat în celulă cu Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu

"Erau trei paturi supraetajate în celulă, deci în total 6 locuri. O masă cu un televizor erau în celulă. WC-ul era integrat în celulă, însă eu am fost norocos să găsesc o toaletă normală, cu scaun. Duşul era situat lângă WC. (...) Starea mea de sănătate s-a deteriorat atât de rău încât a trebuit să renunţ la mai multe vizite ale avocatului meu deoarece nu am putut suporta durerea provocată de mersul pe jos de la celula mea şi până la sălile de întâlnire. Nu exista niciun scaun cu rotile în penitenciar. (...) Am avut probleme cu somnul pe timpul nopţilor în Penitenciarul Rahova deoarece deţinuţii ţipau şi se loveau cu capul de uşile celulelor. Era de-a dreptul terifiant. Am avut impresia că am ajuns în iad" a scris Dan Adamescu.

Omul de afaceri s-a plâns de condiţiile inumane de încarcerare din Centrul de Detenţie sau Penitenciarele Rahova şi Jilava, de înghesuiala din celule, depresia şi urletele deţinuţilor, calitatea mâncării, lipsa dotărilor medicale elementare, lipsa activităţilor şi a spaţiului în care deţinuţii să se mişte, mizeria, toaletele turceşti sau şobolanii.

"Îmi amintesc că am fost deţinut în Centrul de Arest Preventiv, un centru de detenţie anterior procesului, timp de aproximativ o lună. Nu există zone speciale în CRAP. În celula mea erau între 6 şi 8 persoane. Era un flux continuu de deţinuţi. (...) Celula avea 4 paturi suprapuse, astfel că erau 8 paturi în total. Erau de ambele părţi ale celulei. Exista o masă mică pentru 2 persoane şi un WC turcesc – practic o gaură în pământ – fără nicio separare faţă de restul celulei. Nu existau dulapuri sau alt mobilier pentru depozitare. Deţinuţii îşi păstrau hainele în sacoşe, dacă aveau. (...) Aveai dreptul să părăseşti celula doar o oră pe zi. «Spaţiul exterior» era efectiv o încăpere închisă de vreo 30 mp cu grilaje în loc de tavan. Era un loc foarte insalubru şi deprimantŢ, se arată în scrisoarea lăsată de Dan Adamescu.

Omului de afaceri i s-a interzis accesul la tratamentul medical timp de 37 zile.

„Nu mi s-a acordat tratamentul necesar pentru o perioadă de 37 de zile, deşi familia mi-a adus acest tratament. Am făcut cereri scrise către directorul penitenciarului, însă toate au fost în zadar. Doctorii din cadrul Penitenciarului Rahova nu mi-au adus tratamentul invocând anumite motive birocratice. Am fost foarte îngrijorat şi m-am temut pentru viaţa mea. Puteam să mor fără tratamentul obişnuit. Nu pot să înţeleg de ce medicii m-au privat de tratament şi mi-au pus viaţa în pericol pentru o perioadă de timp atât de lungă", a scris acesta.

Operat încă din 1982 în Germania, când i s-a îndepărtat o tumoare de pe glanda pituitară, omul de afaceri a primit statutul de persoană cu dizabilităţi 100%, se arată în continuarea scrisorii remise de reprezentanţii The Nova Group agenţiei de presă MEDIAFAX. Inima îi funcţiona la o capacitate de 40%-60%, avea diabet de tip 2, o boală dermatologică autoimună, obezitate severă din cauza dezechilibrului hormonal, uzură menisc la genunchiul drept, precum şi multe alte afecţiuni grave, potrivit sursei citate..

„Arestarea mea a fost un spectacol media de excepţie. Am fost plimbat în cătuşe prin faţa camerelor TV, care filmau, şi mi s-a pus pecetea de infractor corupt în media.(…) Am fost descris drept un pericol grav, care trebuie băgat la închisoare cu orice preţ” a mai scris Adamescu.

Fostul om de afaceri a murit, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 2017, într-un spital privat din Capitală. Dan Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care include ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.

La finele lunii noiembrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins cererea de eliberare condiţionată depusă de Dan Adamescu astfel că acesta ar trebui să rămână în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când putea depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată, a stabilit instanţa.

Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni. El a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu, au fost trimişi în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788,9 milioane de lei. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714,08 milioane de lei.

Citiţi aici textul integral al lui Dan Adamescu:

„Starea mea de sănătate

1.      Sunt un om foarte bolnav. Dar mereu am încercat să îmi ignor suferinţele şi să duc o viaţă cât mai bună. Îmi place să fac afaceri. Este pasiunea şi hobby-ul meu. Când fac afaceri, uit de dureri şi suferinţele fizice. Medicul meu de familie de mulţi ani, doctorul Rosak, mi-a spus întotdeauna că nici nu ştiu cât de bolnav sunt. A fost uluit să descopere succesul meu în afaceri în ciuda sănătăţii mele şubrede.

2.      În 1982 am fost operat de o tumoare ce secreta prolactină. S-a produs o hemoragie puternică în timpul operaţiei. Operaţia a condus la o interferenţă a axei glandei pituitare intercerebrale. A trebuit să încep să iau hormoni tiroidieni pentru tot restul vieţii, deoarece controlul distribuţiei hormonilor tiroidieni de la tiroidă este întrerupt. Ca rezultat al operaţiei, stimularea formării de testosteron în testicule a fost de asemenea întreruptă. Am început să iau testosteron pe tot restul vieţii. Mă bazez pe aceste injecţii cu hormoni şi/ sau leucoplasturi cu hormoni. După această operaţie am primit statutul de persoană cu dizabilităţi 100% în Germania în 1982.

3.      În urma operaţiei, am fost diagnosticat cu o capacitate redusă pentru procesarea stresului extern. Sufăr enorm din cauza stresului la care sunt supus eu, fiul meu şi familia sa în acest caz. Sunt sigur că fiul meu este o ţintă pentru a pune şi mai multă presiune asupra mea să renunţ la afacerile mele din România.

4.      În urma operaţiei, am devenit obez ca rezultat al îndepărtării tumorii de pe glanda pituitară şi a hemoragiei ulterioare. Cu alte cuvinte, am luat în greutate datorită distrugerii echilibrului hormonal. Această luare în greutate a rezultat în influenţe negative asupra mai multor organe interne.

5.      Sufăr de o inimă slăbită (insuficienţă cardiacă de gradul IV) care îmi reduce activitatea fizică, deoarece inima mea funcţionează doar la o capacitate de 40% - 60%. Inima mea a suferit de aritmie de mai multe ori, cam de 8 ori în ultimii 15  ani şi a intrat în fibrilaţie. De fiecare dată când se întâmplă acest lucru, mă simt extrem de slăbit şi nu pot munci deloc. Trebuie să mă odihnesc toată ziua şi toată noaptea. Doctorii mei au reuşit să îmi readucă inima la ritmul normal, dar există riscul de a avea nevoie de un pace-maker cardiac foarte curând. Ultima oară când inima mea a funcţionat în ritmul normal a fost în primăvara acestui an, când am fost internat în Spitalul Monza din Bucureşti. Doctorii au reuşit să îmi readucă inima la ritmul normal prin electroşocuri.

6.      Am dezvoltat diabet de tip doi (diabet melitus). Diabetul necesită un anumit tip de medicaţie şi controale şi trebuie să ţin o dietă specială. Dacă diabetul nu este abordat în manieră optimă, nivelul crescut al zaharurilor poate duce la alte complicaţii ale organelor: ochi, rinichi, sistemul nervos şi de asemenea inimă. Am dezvoltat şi ficat gras, cu transaminaze mărite. Se ştie că ficatul gras contribuie la deteriorarea suplimentară în cazul diabetului. Mai mult, ficatul gras reduce metabolismul medicamentelor.

7.      În 2009, după probleme considerabile cu pielea, am fost diagnosticat cu o boală dermatologică sistemică (pemfigoidăbuloasă) care se tratează cu medicamente imunosupresoare (Cortizon şi Azatioprin). Doctorii mei mi-au spus că această boală a pielii este simptomul unei boli autoimune care îmi atacă corpul din interior.

8.      Am fost diagnosticat cu obezitate severă. Pentru a preveni luarea în greutate suplimentară şi/sau provoca o scădere a greutăţii, mi s-a introdus un inel gastric în spitalul BarmherzigenBruder din Munchen în 2010. Introducerea unui inel gastric înseamnă că stomacul are o capacitate mult mai scăzută. Introducerea acestui inel cu clapetă fixă sau lejeră, trebuie să aibă loc la un interval de 3 luni, altfel acest tip de tratament devine fie inutil, fie periculos pentru pacient. De când am devenit ţinta DNA în 2014, nu am mai putut să merg la doctorul meu din Munchen pentru a-mi verifica inelul gastric.

9.      Greutatea mea în exces a condus la o uzură şi deteriorare a meniscului de la genunchiul drept. Am suferit mai multe intervenţii pentru restabilirea genunchiului. Mi s-au administrat injecţii în genunchi în ultimii ani în România, de către un doctor. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva genunchiul. De exemplu, am mers în Statele Unite în timpul vacanţei de Crăciun 2013/ 2014 pentru a mi se administra terapie intensivă la genunchi. Din nefericire, aceasta şi celelalte tentative ulterioare din România au eşuat, iar starea mea s-a înrăutăţit. Mi s-a spus atunci că trebuie să mă supun unei operaţii de înlocuire a genunchiului deteriorat şi introducerea unui genunchi artificial.

10.  Per total, evaluarea stării mele de sănătate de către doctorii mei, aşa cum reiese din diagnosticele listate mai sus, este că sufăr de mai multe probleme de sănătate cronice, care sunt parţial independente şi influenţându-se reciproc. În rapoartele din 22 august şi 9 septembrie 2014, dr. Rosak a subliniat că un pacient cu starea mea de sănătate cronică/ acută şi dependenţa de hormoni şi/sau administrarea de medicamente nu ar fi eligibil pentru detenţie în Republica Federală Germania.

Centrul de Arest Preventiv (CRAP) 

1.      Îmi amintesc că am fost deţinut în Centrul de Arest Preventiv, un centru de detenţie anterior procesului, timp de aproximativ o lună. Nu există zone speciale în CRAP. În celula mea erau între 6 şi 8 persoane. Era un flux continuu de deţinuţi. Am fost plasat într-o celulă cu alţi bărbaţi consideraţi social compatibili cu mine. Nu îmi amintesc toate persoanele, dar printre deţinuţii din celula mea era Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.

2.      Celula avea 4 paturi suprapuse, astfel că erau 8 paturi în total. Erau de ambele părţi ale celulei. Exista o masă mică pentru 2 persoane şi un WC turcesc – practic o gaură în pământ – fără nicio separare faţă de restul celulei. Nu existau dulapuri sau alt mobilier pentru depozitare. Deţinuţii îşi păstrau hainele în sacoşe, dacă aveau.

3.      Toată ziua se petrecea în celulă. Puteai numai să stai întins pe pat, deoarece nu era spaţiu pentru mişcare. Nu erau niciun fel de activităţi. Exista doar un aparat TV în celulă care era pornit practic toată ziua şi toată noaptea. Aveai dreptul să părăseşti celula doar o oră pe zi. „Spaţiul exterior” era efectiv o încăpere închisă de vreo 30 mp cu grilaje în loc de tavan. Era un loc foarte insalubru şi deprimant. Era plin de gunoi şi excrementele deţinuţilor care se uşuraseră acolo. Nu părea că face nimeni curăţenie acolo. Era atât de dezgustător, încât nu am mai ieşit din celulă după ce am fost acolo o dată.

4.      Din cauza lipsei de activitate fizică şi durerii provocate de artroza avansată a genunchiului, muşchii mi s-au atrofiat rapid în detenţie. Aceasta a dus la un cerc vicios de degradare a stării genunchiului meu. Nu puteam sta în picioare sau umbla fără ajutorul şi sprijinul cuiva.

5.      De mai multe ori mi s-a întâmplat să cad în propriile excremente în WC-ul turcesc, deoarece nu aveam forţa în picioare pentru a sta pe vine. Am fost curăţat cu un furtun – nu era nicio altă modalitate pentru a te spăla. Deoarece nu existau maşini de spălat, nu mi-am putut spăla hainele în detenţia de la CRAP şi trebuia să aştept vizitele pentru a primi haine curate şi a le da pe cele murdare.

6.      Mâncarea de la CRAP a fost de o calitate foarte proastă. Eu amavut dreptul de a primit cutii cu alimente de la vizitatori o dată pe săptămână şi m-am hrănit exclusiv cu acea mâncare. Mâncarea de la CRAP nu a corespuns cu dieta necesară pentru mine şi chiar nici mâncarea primită de la familie, deoarece a constat în hrană rece.

7.      Funcţiona doar apa rece. Şi nu era potabilă. Apa caldă era furnizată doar de două ori pe săptămână timp de o oră.

8.      Celula mea era situată la subsol şi exista doar o mică fereastră în partea de sus a celulei. Practic, nu vedeam deloc lumina zilei. Vederea mea s-a deteriorat în mod considerabil deoarece aveam doar lumină artificială şi televizorul funcţiona pe tot parcursul zilei.

9.      Nu exista niciun fel de ventilaţie în celulă. Mai mulţi deţinuţi fumau în celulă. Era un aer extrem de nesănătos.

10.  Duşul a fost instalat în celulă în acelaşi loc cu toaleta în stil Creek. Am fost nevoit să îmi fac duşul în toaletă. Toaleta mirosea urât în continuu.

11.  A trebuit să acoperim gaura toaletei pentru a preveni intrarea şobolanilor în celulă, prin canalizare.

12.  Din cauza stării mele de sănătate am căzut la pământ de mai multe ori. Îmi amintesc că m-am lovit la cap de mai multe ori. Au existat momente când mi-am pierdut conştiinţa când am căzut.

13.  Starea mea de sănătate s-a deteriorat rapid cât timp am fost deţinut în CRAP. Cât timp am fost deţinut încă puteam merge, cu ajutor din partea altor persoane. Când am fost transferat la penitenciarul Rahova nu am mai putut merge şi am fost transportat într-un scaun cu rotile. Vederea mi s-a deteriorat în mod considerabil.

14.  Am fost consultat de medici în detenţie, însă nu m-au putut ajuta în niciun fel. Bolile mele sunt numeroase şi complexe şi există o lipsă completă de instrumente medicale şi echipamente în centrul de detenţie CRAP. Doctorii au fost amabili, însă în cele din urmă fără putere din cauza lipsei de suport tehnic adecvat pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin.

 

Penitenciarul Rahova

1.      Am fost transferat în Penitenciarul Rahova la scurt timp după ce am fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii iunie. Am stat aproape două luni în penitenciarul Rahova, în arest preventiv, în 2014, înainte să fiu eliberat la sfârşitul lunii august 2014. Am fost deţinut în aripa 1 a penitenciarului.

2.      Am împărţit celula cu 6persoane. Printre colegii mei deţinuţi erau trei judecători acuzaţi în dosarul mitei: judecătorii Viziru, MoldovanşiStanciu, ultimul fiind judecătorul pe care se presupune că l-aş fi mituit. Ceilalţi prizonieri erau un medic şi un procuror.

3.      Erau trei paturi supraetajate în celulă, deci în total 6 locuri. O masa cu un televizor erau în celulă. WC-ul era integrat în celulă, însă eu am fost norocos să găsesc o toaletă normală, cu scaun. Duşul era situat lângă WC.

4.      Nu erau niciun fel de activităţi în Penitenciarul Rahova. Îmi petreceam toată ziua uitându-mă la TV. Aveai dreptul să stai în curte în intervalul 2 după-amiaza - 5 după-amiaza în fiecare zi. Această curte era mai mare decât cea de la CRAP. Însă nu am putut sta în curte deoarece căldura din vara anului 2014 era foarte periculoasă pentru mine şi starea mea de sănătate. În plus, nu aveau un scaun cu rotile şi era un efort enorm pentru  mine să mă deplasez până în curte. Astfel, am rămas în celulă aproape în fiecare zi. 

5.      Din cauza lipsei activităţii fizice şi a durerii cauzată de artroza avansată a genunchiului meu, muşchii mi s-au atrofiat şi mai mult în perioada detenţiei mele în Penitenciarul Rahova. Nu am putut sta sau merge fără ajutorul sau suportul altei persoane. Durerea a devenit şi mai acută şi am încercat să evit orice fel de mişcare deoarece durerea devenise insuportabilă.

6.      Starea mea de sănătate s-a deteriorat atât de rău încât a trebuit să renunţ la mai multe vizite ale avocatului meu deoarece nu am putut suporta durerea provocată de mersul pe jos de la celula mea şi până la sălile de întâlnire. Nu exista niciun scaun cu rotile în penitenciar.

7.      Calitatea hranei era la fel de rea ca şi la CRAP.

8.      Am avut probleme cu somnul pe timpul nopţilor în Penitenciarul Rahova deoarece deţinuţii ţipau şi se loveau cu capul de uşile celulelor. Era de-a dreptul terifiant. Am avut impresia că am ajuns în iad.

9.      Exista doar apă rece. Aceasta nu era potabilă. Apa caldă era furnizată doar de două ori pe săptămână pentru o oră.

10.  Celula mea era situată la parter şi avea o fereastră cu grilaje. Lumina zilei pătrundea în celulă mai mult decât în CRAP.

11.  A trebuit să mă echilibrez pe scaunul de toaletă ori de câte ori am vrut să fac un duş. Am căzut de pe vasul de toaletă de mai multe ori pe durata acestui calvar.

12.  Nu mi s-a acordat tratamentul necesar pentru o perioadă de 37 de zile,deşi familia mi-a adus acest tratament. Am făcut cereri scrise către directorul penitenciarului, însă toate au fost în zadar. Doctorii din cadrul Penitenciarului Rahova nu mi-au adus tratamentul invocând anumite motive birocratice. Am fost foarte îngrijorat şi m-am temut pentru viaţa mea. Puteam să mor fără tratamentul obişnuit. Nu pot să înţeleg de ce medicii m-au privat de tratament şi mi-au pus viaţa în pericol pentru o perioadă de timp atât de lungă.

13.  Am fost consultat de medici pe durata detenţiei mele, însă nu au putut să mă ajute în vreun fel. Medicii de la Penitenciarul Rahova erau foarte birocratici şi au completat tot felul de formulare fără a mă ajuta în vreun fel. În cele din urmă, la fel ca în cazul CRAP, era o lipsă completă de instrumente medicale şi echipamente în centrul de detenţie CRAP.

14.  Am fost vizitat de un avocat englez care a fost trimis de fiul meu Alexander să mă viziteze şi să discute cu mine. A fost dificil să îi explic ce s-a întâmplat cu mine.

15.  Sunt încă în stare de şoc. Îmi este frică să nu cad ori de câte ori mă mişcdin punctul A în punctul B. Îmi este frică să merg la toaletă. Îmi este frică să îmi fac un duş. Îmi este frică să fac orice mişcare. Mi-am pierdut toată încrederea în umanitate. Mi-am pierdut interesul pentru viaţă.

16.  Mi-am pierdut capacitatea de a gândi clar. Îmi pierd ordinea de idei. Nu pot face niciun plan pentru viitor. Viitorul pare sumbru pentru mine. Viaţa mi-a fost distrusă.

17.  Am descris mai sus starea mea fizică la momentul încarcerării. Cu trecerea timpului, am devenit din ce în ce mai slab. Fiul meu Alexander, cunoscându-mi starea de sănătate, a devenit din ce în ce mai disperat. El l-a contactat pe medicul meu german de familie, medicul Rosak,în Frankfurt. La insistenţele lui Alexander, acesta a adresat instanţei două rapoarte instanţei, în data de 22 August şi  9 Septembrie, descriind bolile mele şi atestând faptul că starea mea de sănătate nu îmi permitea regimul de detenţie.

18.  Muşchii mi s-au scurtat ca urmare a timpului petrecut în detenţie şi a inactivităţii fizice. Există o îngrijorare nu doar referitoare la succesul intervenţiei chirurgicale la genunchiul drept care ar fi în pericol, însă au avut loc schimbări şi la genunchiul stâng. Doctorii mi-au spus că este absolut necesar să consult un specialist pentru intervenţia chirurgicală la genunchi sau/şi un chirurg pentru a preveni deteriorarea în continuare. Trebuie să menţionez că nu am fost lăsat să am această intervenţie, până în prezent, în România. Am primit numărul 888 pe lista de sănătate publică în 15 iulie 2015.

19.  După cum am menţionat am fost în celula cu trei dintre judecătorii acuzaţi. Judecătorul Stanciu a fost moral foarte afectat de arest şi a avut crize de plânsete şi ţipete. Starea mentală a acestuia m-a afectat şi mai mult. El a fost pus pe tranchilizante puternice.

20.  Am fost pus sub arest la domiciliu în data de 28 august 2014 până în data de 22 iunie 2015 când mi s-a permis să părăsesc domiciliul. În tot acest timp, am pledat pentru a mi se permite să primesc tratament medical adecvat, însă fără niciun rezultat. Am fost în continuare considerat de DNA un pericol public. Am fost atât de grav afectat de tratamentul pe care l-am primit, încât nu am părăsit casa nici după ce mi-a fost ridicat arestul la domiciliu. Nu am nicio motivaţie pentru a merge undeva. Nu mă mai pot bucura de viaţă.

 

Încarcerarea mea în Penitenciarul Rahova începând cu 27 mai 2016

1.      Am fost încarcerat în Penitenciarul Rahova pentru a doua oară în 27 Mai 2016. Am fost din nou în secţia 1. Am stat în Penitenciarul Rahova până în data de 7 septembrie când am fost mutat în Penitenciarul Jilava.

2.      Am fost din nou în celulă cu judecătorii Moldovan, Viziruşi Stanciu, ca şi în 2014.Eram 4 persoane în total.La un moment dat, judecătorii Viziru şi Stanciu au fost mutaţi în alt penitenciar. Un prizonier pe nume DragosMavrosina fost adus în celula mea şi m-a ajutat să mă deplasez în celulă şi să folosesc toaleta şi duşul.

3.      Celula şi condiţiile acesteia erau identice cu cele lipsă din celula în care am stat în 2014.

4.      Acum depind în mod continuu de scaunul cu rotile. Nu mă mai pot deplasa deloc Penitenciarul Rahova nu este adaptat pentru folosirea scaunului cu rotile, situaţie care îmi cauzează multe probleme suplimentare.

5.      Este foarte greu pentru mine să merg şi să văd un vizitator deoarece scaunul cu rotile întâmpină mereu aceleaşi probleme.

6.      Condiţiile insalubre mi-au  cauzat multe infecţii în corp.

7.      Acum am luat o infecţie la ochi care mă face aproape orb cu acel ochi. Am fost dus la Spitalul Cobalcescupentru o vizită medicală. Mi s-au prescris nişte picături de ochi care nu mă ajută foarte mult deoarece principala problemă a infecţiei de la ochiul meu este mizeria şi murdăria din penitenciar.

8.      La insistenţa mea de a primi mult aşteptata intervenţie chirurgicală la genunchi am fost transferat la Spitalul Monza pentru aproximativ 4 zile, timp în care am fost investigat şi starea mea de sănătate a fost verificată pentru a fi pregătit de intervenţie.Medicii au concluzionat că nu sunt încăapt pentru intervenţia chirurgicală şi mi-au spus că trebuie să stau încă 2 săptămâni în spital înainte de operaţie. Însă, în loc să mă ţină în spital, am fost transferat din nou în penitenciar. Se pare că administraţia penitenciarului a decis că nu pot justifica internarea mea în spital pentru o perioada atât de lungă. Nu am putut înţelege logica acestei decizii. Din nou, nevoile urgente de sănătate sunt respinse din motive birocratice. Sunt ucis de proceduri şi documente. Acum nu mai există nicio îndoială  în mintea mea că mi s-a refuzat cu bună ştiinţă tratamentul, pentru a mi se induce o moarte rapidă.

9.      Fiul meu, Alexander, m-a informat că în august2016 Preşedintele Societăţii de Drept (The Law Institute - UK) a scris o scrisoare Preşedintelui României îndemnându-l “să se asigure că dl. Adamescu este deţinut în condiţii umane, cu acces la îngrijire medicală şi întâlniri cu avocatul său”.

Încarcerarea mea în Penitenciarul Jilava începând cu 7 septembrie2016

1.      În data de 24august cererea mea de a fi mutat în regim semi-deschis a fost aprobată şi în data de 7septembrie am fost mutat în Penitenciarul Jilava.

2.      În timpul transferului de la Penitenciarul Rahova laPenitenciarul Jilava am fost întrebat de gardian cât i-am plătit lui DragosMavrosinsă mă ajute în Penitenciarul Rahova. Când i-am răspuns că nimic, nu m-a crezut şi m-a ridiculizat spunând că nu este prost şi că ar trebui să-i spun adevărul.

3.      În Penitenciarul Jilava sunt deţinut într-o secţie împreună cu aproximativ 25 de alţi deţinuţi. Suntem 4 persoane într-o celulă. Unul dintre deţinuţi a fost numit să mă ajute. Există 2 paturi supraetajate, deci 4 locuri în total. Există un scaun mic şi un WC.

4.      Am intrat în Penitenciarul Jilavaîntr-o stare mentală tulbură şi am devenit tot mai bolnav. Am dezvoltat o infecţie inghinală care s-a răspândit în restul corpului şi care mă face să cred că sfârşitul zilelor mele a veni. Am mari dificultăţi în amintirea acelor zile şi a detaliilor din celulă. În data de 13 septembrie am fost pentru prima oară transferat într-o ambulanţă către spitalul Penitenciar Rahova. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat în acea zi deoarece am fost aproape inconştient. Se pare ca apoi am fost transferat la Spitalul de Urgenţe Floreasca pentru a-mi restabili funcţiile vitale. Am suferit o intervenţie chirurgicală şi am primit antibiotice.

5.      Încerc să supravieţuiesc acestui calvar la care am fost supus şi sper să nu mor în închisoare…”