Americanii au venit, au cumpărat la Romcab Târgu-Mureş, au propulsat acţiunea şi au plecat cu puţin înainte de cererea de insolvenţă

Autor: Liviu Popescu 16.02.2017

Americanii de la Morgan Stanley, printre cele mai mari bănci de investiţii la nivel mondial, au intrat în acţionariatul Romcab Târgu-Mureş, companie care îşi cere acum insolvenţa, în noiembrie 2007 printr-o achiziţie de 5,6%.

Peste doar o lună, americanii au mai luat deţineri şi au ajuns la 22,9%. Decizia de investiţie a americanilor în Romcab a fost apreciată de investitori în condiţiile în care pe finele anului 2007 acţiunile Romcab se tranzacţionau la 14 lei, aproape de maximul istoric atins ulterior în 2008.