Carrefour deschide pe 1 martie primul magazin Billa remodelat

Autor: Cristina Roşca 22.02.2017

Grupul francez Carrefour va deschide pe data de 1 martie primul magazin remodelat şi rebranduit din reţea­ua Billa. Prima unitate care va purta în loc de Billa brandul Carrefour Market este cea din incinta mallului Liberty Center din cartierul bucureştean Rahova.

Până la finalul anului 2017 brandul Billa trebuie să dis­pa­ră de pe piaţă, potrivit contractului dintre Carrefour şi grupul Rewe, care a deţinut până la finalul lui 2015 brandul Billa.

La un total de circa 80 de ma­gazine şi un total de zece luni rămase din acest an, ritmul ar putea fi de 8-10 unităţi redeschise în fiecare lună.

Grupul francez Carrefour a preluat re­ţeaua de super­mar­­­keturi Billa în Ro­­mânia în de­cem­brie 2015 într-o tran­zac­ţie de aproa­pe 100 mil. euro. Con­siliul Con­­cu­ren­ţei a apro­bat apoi în va­ra anului trecut mu­ta­rea, cu anu­mite con­diţii. Din mo­mentul în care gru­pul fran­cez a primit acordul Concu­ren­ţei, com­pania a anunţat că va trans­forma toate ma­gazinele Billa, brandul urmând a dis­părea de pe piaţă în acest an.

„Magazinele vor opera sub sigla Carrefour, iar la interior supermarketurile vor păstra ce este mai bun din ambele branduri (Carrefour şi Billa, n.red.)“, spunea acum câteva luni Jean Baptiste Dernoncourt, directorul executiv al grupului francez în România.