Doi timişoreni au investit 200.000 de euro în prima partie de schi din interiorul unui mall

Autor: Alina-Elena Vasiliu 24.02.2017

Dezvoltatorul imobiliar sud-african NEPI a inaugurat iarna aceasta în Shopping City Timişoara prima partie de schi amenajată în interiorul unui centru comercial în Romania. Investiţia, în valoare de 200.000 de euro, a fost făcută de unul dintre chiriaşii centrului comercial, grupul de săli de fitness Smartfit Studio din Timişoara. 

Partia de schi Smart Ski Slope este amplasată la etajul al doilea din mallul Shopping City Timişoara şi este optimizată pentru a putea găzdui cursuri de schi şi snowboarding, precum şi competiţii sportive.

Centrele de fitness Smartfit sunt deţinute de doi antreprenori, Răzvan Irimescu şi Cosmin Şorban, care şi-au făcut debutul împreună pe piaţa locală de fitness în 2011. Cu un buget de investiţii de 600.000 de euro şi o echipă de aproximativ 12 oameni, cei doi antreprenori au deschis primul centru de fitness Smartfit din Timişoara. În 2015, businessul creat de ei a atins un milion de euro, iar la începutul anului trecut brandul a intrat şi în mallul Shopping City Timişoara, deschis de NEPI la finalul lunii martie.

Suprafaţa centrului de fitness din Shopping City Timişoara este de 2.100 de metri pătraţi, unde Smartfit oferă servicii de fitness, aerobic, cycling, dar şi de wellness. Smartft Studio 3, aşa cum este denumit cen­trul, reprezintă primul pas făcut de antre­pre­nori într-un spaţiu comercial din Timişoara.