Adevărul nemilos al cifrelor: băncile străine şi-au întors faţa de la companiile româneşti şi preferă să crediteze statul

Creditarea de către bănci, controlate în proporţie de peste 90% de capital străin, a companiilor şi persoanelor fizice a crescut cu doar 3% între 2010 şi 2015, de la un stoc de credite de 209 miliarde de lei la 216 miliarde de lei, arată Anuarul de Statistică 2016 publicat recent de Institutul Naţional de Statistică.

În aceeaşi perioadă, creditele acordate statului au crescut cu 50%, de la 61 mld. lei la 90 mld. lei în 2015.

Datele, nemiloase, arată că în pofida declaraţiilor bancherilor străini, aceştia şi-au întors faţa de la România în ultimii 5-6 ani şi mai ales de la com­paniile locale. Singura zonă de creştere a creditării este programul Prima casă pentru persoane fizice, unde statul a garantat iniţial 100% din împrumut, iar în prezent garantează 50%.

De fapt, pe măsura avansului în economie al capitalului străin, care controlează astăzi circa jumătate din cifra de afaceri totală a firmelor din România, băncile străine rămân practic fără clienţi pentru că firmele străine iau finanţare direct de la companiile-mamă, care se împrumută astăzi la dobânzi infime sau chiar zero direct de la Banca Centrală Europeană. Dar ce este valabil în zona euro, unde BCE împrumută direct companiile doar-doar s-ar mişca odată economia dincolo de 0,5%-1% creştere, nu este valabil şi pentru restul UE.

În oglindă, de ce nu s-ar împrumuta direct, prin emisiuni de obligaţiuni, inclusiv firmele româneşti de la Banca Naţională, dacă EdF, Telefonica sau Generali o pot face de la BCE? De ce? Pentru că, aşa cum deja s-a spus pe şleau săptă­mâ­nă trecută de către Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, UE va avea două viteze. Vor fi cetăţeni ai UE şi cetăţeni de mâna doua ai UE.

Sunt pieţe, precum berea sau cimentul, capturate deja aproape de 100% de capitalul străin, care îşi împarte piaţa între 3-4 jucători, cu un grad discutabil de competiţie, iar jucătorii locali sunt absolut marginali, cu 1-2% cotă de piaţă. Ce să mai împrumuţi aici şi cui, când multinaţionalele au propriile programe de finanţare?

Pe măsură ce şi alte pieţe se blochează prin achiziţii succesive ale marilor jucători internaţionali (vezi achiziţiile succesive ale Lactalis -  Albalact şi Covalact), băncile străine, care caută cu disperare aşa-numiţii „actori locali“ – paradoxal, tocmai în inversul cursului râului pe care chiar ele l-au săpat – nu mai au cui să împrumute.

Şi atunci, nu-i aşa, împrumută statului sau cu garanţia statului. Stau la coadă să finanţeze deficitul bugetar, păr­culeţe, grădiniţe sau şcoli cons­truite de autorităţile publice locale.

Spre exemplu, fie două judeţe – Arad şi Bacău. În Arad au venit mult mai mulţi investitori străini decât în Bacău.  Cifra de afaceri a tuturor companiilor din Arad a fost de 27 mld. lei în 2015, pe când în Bacău cifra de afaceri a tuturor companiilor este cu 33% mai redusă, adică 18 mld. lei.

Însă la credite, surpriză, Bacăul raportează un sold al creditelor pentru companii de 1,9 mld. lei în decembrie 2015, conform datelor BNR, pe când Aradul doar 1,4 mld. lei sold al creditelor. Până şi judeţul Neamţ, cu o cifră de afaceri de doar 10 mld. lei, are un sold al creditelor pentru companii de 1 mld lei. Iaşiul are business de 20 mld. lei în 2015 şi credite pentru companii de 3,2 mld. lei, pe când Argeş, un judeţ dublu ca business datorită Dacia, de 47 mld. lei, are un sold al creditelor de 2 mld. lei.

Nu ar fi normal ca acolo unde există activitate economică mai mare acolo să fie şi credite mai mari? Ba da, dar numai în România nu este valabil.

În mod ironic, pe măsură ce capturarea economiei de către firmele străine va creşte, creditarea va scădea, iar banii vor fi plasaţi la stat. Este un cleşte care îi va strânge în final chiar pe cei care îl mânuiesc.