Lanţul de cofetării Cuptorul Moldovencei deschide un nou punct de lucru în Iaşi

Autor: Mihaela Pascari 01.03.2017

Lanţul de cofetării Cuptorul Moldovencei, controlat de Nicoleta Hriţcu, o tânără în vârstă de 33 de ani din Republica Moldova, deschide un punct nou de lucru în Iaşi. Noua unitate se va alătura unui laborator şi celor trei puncte de desfacere lansate anterior şi va găzdui un laborator, dar şi un punct de desfacere.

Investiţia totală pentru extinderea lanţului de cofetării a fost de puţin peste 200.000 de euro. Amenajarea a costat 50.000 de euro, iar elaborarea şi implementarea conceptului a fost estimată de fondatoare la 4.000 de euro, echipamentele achiziţionate având o valoare de 150.000 de euro. La amenajarea spaţiului au lucrat 53 de persoane şi au creat de asemenea, un candy bar.

Lanţul de cofetării creează şi vinde deserturi tradiţionale moldoveneşti, prăjituri cunoscute în România, dar şi produse originare din Republica Moldova.

“Pentru viitor ne dorim dezvoltarea şi prin conceptul de insulă în centre comerciale, care sperăm să fie gata până în anul 2018. Nu ne vom opri însă aici, ci vom introduce sistemul de francizare pentru cei care vor să aducă gusturile moldoveneşti în oraşul lor”, a spus Nicoleta Hriţcu, fondatoarea brandului Cuptorul Moldovencei.

Ea mai spune că echipa se va concentra spre pregătirea planului pentru fabrica de biscuiţi, pe care vor să o lanseze în anul 2020, cu investiţie de cel mult 800.000 de euro, bani pe care fondatoarea speră să îi primească din fonduri nerambursabile.

Businessul creat în urmă cu peste trei ani, extimează pentru anul acesta o cifră de afaceri de peste 800.000 de euro, în creştere cu peste 30% faţă de cifra raportată pentru 2016.