Simona Decuseară, Epson România: Piaţa de videoproiectoare va scădea cu 5% în 2017. În 2016 s-au vândut 23.500 de unităţi, în valoare de 13 mil. euro

Autor: Bianca Dorobanţu 03.03.2017

Piaţa de videoproiectoare va scădea cu cel puţin 5% în 2017, pentru că nu va mai exista niciun eveniment sportiv major care să impulsioneze oamenii să cumpere astfel de dispozitive.

În 2016, vânzările de videoproiectoare au fost influenţate de organizarea Campionatului European de Fotbal, a spus Simona Decuseară, sales & marketing manager la Epson România şi Bulgaria, producător japonez de echipamente de imprimare şi videoproiectoare.

„Estimăm o scădere cu 5% a pieţei de videoproiectoare anul acesta. Oamenii schimbă videoproiectoarele o dată la minimum cinci ani, numai în cazul în care au nevoie de o tehnologie nouă, de exemplu când se mută într-un sediu cu luminozitate mai mare şi au alte necesităţi de business”, a adăugat ea.