Proiectul legii prevenţiei intră în dezbatere publică

Autor: Mediafax 03.03.2017
Proiectul legii prevenţiei, care prevede că firmele nu vor mai fi sancţionate imediat, ci vor fi mai întâi consiliate de organele de control, va intra în consultare publică săptămâna viitoare, a anunţat ieri ministrul pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu. „Modul de concepere iniţial al legii, care a fost prezentat ianuarie în guvern sub mandatul ultimului ministru (Florin Jianu - n. red.), acoperea foarte puţine zone de contravenţii cu impact direct asupra mediului de afaceri. De altfel, din mandatul anterior am preluat doar o notă în guvern, cu o serie de principii enunţate referitoare la lege, fără un text cu substanţă tehnică sau valoare juridică. În perioada interimatului meu, implicit după preluarea mandatului la Ministerul pentru Mediul de Afaceri am identificat necesitatea extinderii ariei de aplicabilitate a legii către toate contravenţiile constatate de organismele cu atribuţii de control şi care pot impacta real mediul de afaceri”, a declarat Petrescu. El a ţinut să precizeze că sub incidenţa legii prevenţiilor nu vor intra acele fapte contravenţionale cu un grad de pericol social ridicat care să afecteze sănătatea şi securitatea populaţiei, printre care produsele alimentare alterate, expirate şi munca la negru.