Directorul internaţional al brandului francez de lux Longchamp: Ne-am mai uitat la piaţa locală acum 8-9 ani, dar nu era matură. Acum e momentul

Autor: Cristina Roşca 06.03.2017

Brandul francez de lux Longchamp a deschis acum câteva luni în sistem de franciză un boutique de 76 mp la parterul centrului Băneasa Shopping City din Capitală.



„Am venit pentru prima dată în România acum 8-9 ani, când ne-am uitat şi am analizat piaţa. Nu era însă suficient de matură. Apoi a venit criza, aşa că uitându-mă în urmă cred că am luat de­cizia bună. Acum însă este momentul“, spune Stephane Beraud, directorul inter­na­ţional al brandului Longchamp. El se ocupă de toate operaţiunile bran­dului prezent pe 80 de pieţe la nivel mon­dial cu circa 1.500 de magazine ope­rate direct sau în parteneriat.

Executivul a lucrat anterior în in­dus­tria cosmeticelor pentru branduri pre­cum Christian Dior, Chanel (în Ja­po­nia) şi Estée Lauder. Apoi, acum 10 ani a venit în cadrul grupului Long­champ pe aceeaşi poziţie pe care o de­ţine şi as­tăzi. „Atunci însă nu mă ocu­pam decât de pieţele internaţionale, nu şi de Fran­ţa. Începând cu acest an însă, am pre­luat-o şi pe aceasta“, explică exe­cu­tivul.

Brandul Longchamp a fost fondat în 1948 şi de atunci a rămas un business de familie, acum la conducere aflându-se cea de-a treia generaţie a familiei Cas­se­grain. Businessul este cunoscut în spe­cial pentru genţile sale şi pentru alte pro­duse de marochinărie, însă de-a lungul timpului portofoliul a fost extins şi cu haine ready to wear, pantofi şi din toam­nă cu ochelari de soare şi vedere. Pro­dusele companiei au preţuri ce încep de la 80-100 de euro şi ajung la 1.500 de euro în cazul liniei cel mai sus po­ziţionate.

Brandul, care are o istorie de aproa­pe 70 de ani, a ajuns să fie prezent în cele mai mari oraşe din lume şi la afa­ceri de peste jumătate de miliard de euro anul trecut. În România Long­champ a venit în toamna anului trecut când a deschis un magazin de 76 mp la parterul cen­tru­lui comercial Băneasa Shop­ping City. Prin comparaţie, în Ungaria sau Bul­garia Longchamp nu a mers încă. Fran­cezii au însă un magazin fanion la Mos­cova, dar şi alte unităţi în Rusia, Polonia şi Cehia. „Şi în Rusia am intrat iniţial tot prin distribuitor, dar ulterior am preluat businessul direct.“