Bogdan Belciu, partener PWC: Aproape 70% din fermele din România au venituri sub 2.000 euro pe an. O treime din populaţia ocupată lucrează în agricultură, ca în anii '90

Autor: Roana Rotaru 07.03.2017

România ocupă locul 6 în UE după după suprafaţa agricolă utilizată de 13,9 mil. hectare şi generează cea mai mare valorea adugată la PIB din UE de 4,8%, însă din punct de vedere al randamentului este cu mult în urma mediei europene, potrivit unui studiu PWC, una dintre cele mai mari companii de audit finaciar şi consultanţă fiscală. Un român investeşte în medie 850 euro la hectar,  jumătate faţă de media europeană, iar doar 2% din ferme deţin propriul tractor.

„Pe langă gradul ridicat de fragmentare al terenurilor, o altă problemă este cea legată de resurse şi de modul în care fermierii sunt pregătiţi să facă agricultură. 96% din fermieri nu au pregătire sau studii de specialitate. (...) Capitalul mediu investitit pe hectar este 850 euro ceea ce reprezintă jumătate din cât investeşte Bulgaria sau Polonia şi o cincime din cât investeşte Italia la hectar. România mai are un nivel de tehnologizare foarte mic, îmbătrânit şi deficitar în multe zone. Parctic doar 2% din fereme au tractor pe care îl pot folosi, spre deospebire de 84% din ferme  în Cehia”, a declarat Bogdan Belciu, partener PWC, în cadrul unei conferinţe organizate la sediul companiei.