Realitatea agriculturii României: 20.000 de mari proprietari agricoli deţin pământ cât 2,85 milioane de mici gospodării

Autor: Roana Rotaru 08.03.2017

România are cea mai fragmentată structură a proprie­tăţii agricole din Europa, cu 2,85 milioane de mici gospo­dă­rii care exploatează o suprafaţă totală de 5 milioane hectare pe de o parte, şi 20.000 de mari ferme de peste 50 de hectare care exploatează fiecare 6,4 milioane hectare.

Segmentul de ferme medii, de între 2 şi 50 de hecatre, este slab reprezentat în România, în contrast faţă de alte ţări europene precum Polonia sau Cehia.

„Practic dimensiunea medie a unei exploataţii agricole este comparabilă cu cea din Cipru, care cu toţii ştim că are o dimensiune micşorată faţă de România. Această frag­men­tare creează probleme pentru că nu se pot obţine eco­no­mii de scară, nu poţi să ai acces la investiţii sau la teh­no­logie, dar şi altele“, a declarat Bogdan Belciu, partener al companiei de audit şi consultanţă fiscală PWC, în cadrul unei con­ferinţe organizate la sediul companiei.

Productivitatea medie la hectar a României la prin­ci­pale­le culturi de cereale este aproape la jumătate faţă de me­dia europeană, potrivit PWC.