Miruna Smeureanu este noul director de marketing al Coca-Cola România şi Moldova

Autor: Mădălina Dediu Panaete 08.03.2017

Coca-Cola România şi Moldova a numit-o pe Miruna Smeureanu în funcţia de marketing director . Miruna Smeureanu este parte din echipa Coca-Cola de 15 ani, timp în care a ocupat poziţii strategice, atât la nivel local, cât şi regional, în departamente precum cele de comunicare, public affairs şi marketing.

„Am acceptat cu bucurie să preiau acest nou rol, întorcându-mă după o perioadă destul de lungă, la un domeniu foarte drag mie, marketingul. Provocarea este cu atât mai mare, întrucât ne aflăm într-o nouă eră a comunicării de brand şi ne adresăm unui consumator extrem de conectat care setează noi standarde şi tendinţe ale inovaţiei. Am alături o echipă puternică şi ambiţioasă, care a obţinut rezultate remarcabile în ultimii ani ”, subliniază Miruna Smeureanu.