Preţul petrolului rămâne sub pragul de 50 de dolari după ce Statele Unite au ignorat efortul OPEC şi au dat drumul „robinetelor” de petrol la un maxim istoric

Autor: Ştefan Stan 10.03.2017

OPEC şi ţările partenere au văzut cum creşterea spectaculoasă a preţului petrolului de după înţelegerea de plafonare a producţiei a dispărit subit, în condiţiile în care supra-producţia Statelor Unite a devenit imposibil de ignorat, scrie Bloomberg.

Preţul petrolului West Texas Intermediate a închis la cel mai scăzut nivel din 29 decembrie, ziua diniante ca OPEC să aprobe prima scădere a ofertei din opt ani.

Rezervele de petrol au crescut cu 8,2 milioane de barili, la cel mai ridicat nivel din 1982 în SUA. Harold Hamm, miliardarul american care s-a îmbogăţit din petrol, a avertizat că industria ar putea ucide piaţa dacă se embarcă într-o nouă serie de cheltuieli şi producţie fără ”cap”.

Preţul petrolului a fluctuat peste valoarea de 50 de dolari de cand ţările OPEC şi alţi furnizori au plafonat producţia.

Preţul petrolului în această dimineaţă era de 49.53 dolari barilul, în creştere cu 0,51% faţă de nivelul de închidere de ieri, însă sub pragul de 50 de dolari.