Inditex (Zara) a raportat un profit net în creştere cu 10% în 2016 faţă de anul anterior

Autor: Anca Olteanu 15.03.2017

Profitul Inditex înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) a fost de 5,08 miliarde de euro, în 2016, cu 8% mai mult decât anul anterior, când EBITDA a fost de 4,7 miliarde de euro.

Vânzările din anul 2016 au ajuns la 23,31 miliarde de euro, în creştere faţă de anul anterior, când au fost raportate vânzări în valoare de 20,9 miliarde de euro. Vânzările în magazine au crescut cu 13% în perioada 1 februarie – 12 martie 2017.

Anul trecut, Inditex a deschis 279 de magazine în 56 de pieţe, inclusiv în cinci noi pieţe. Astfel, reţeaua de magazine a ajuns la 7.292 de magazine în 93 de pieţe.

În 2016, Inditex a creat 9.596 de noi locuri de muncă, 2.480 dintre acestea fiind create în Spania.

În România, compania Inditex este prezentă prin brandurile Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Uterqüe.