Adrian Marius Dobre, secretarul de stat, Ministerul Muncii: ”Cea mai mare îngrijorare este cea legată de tinerii fără job, fără pregătire profesională, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani”

Autor: Mihaela Pascari 28.03.2017

Adrian Marius Dobre, secretarul de stat la Ministerul Muncii spune că cea mai mare provocare sunt tinerii cu vârste între 16-25 de ani, fără job şi fără pregătire profesională. În România, la momentul de faţă există circa 500.000 de astfel de tineri, ei provin din mediul rural, potrivit secretarului de stat, a spus secretarul de stat în cadrul conferinţei ZF HR Trends.  

”Aceşti tineri sunt mai puţin vizibili în oraşele mari, dar sunt foarte mulţi în mediul rural. Vom avea la sfârşitul acestei veri un concurs internaţional de proiecte pentru aceşti tineri, cu scopul de a-i introduce în piaţa forţei de muncă”, a spus Adrian Marius Dobre.