Austria şi Polonia au o masă salarială de trei ori mai mare decât România, iar Germania de 30 de ori

Autor: Adelina Mihai 05.04.2017

Angajatorii români au cheltuit anul trecut 57 de miliarde de euro cu salariile, bonusurile şi beneficiile celor circa 5 milioane de salariaţi români, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Spre comparaţie, angajatorii austrieci şi cei polonezi au mase salariale de trei ori mai mari decât cei români.

Ca pondere în PIB, anul trecut salariile angajaţilor români au repre­zentat circa 34% din total, România având astfel una dintre cele mai mici mase salariale raportate la PIB din UE, fiind doar în faţa Greciei (unde masa salarială a reprezentat 33,4% din PIB anul trecut) şi Irlanda (cu o masă salarială care reprezintă 31,3% din PIB). La polul opus e situaţia din state precum Danemarca, Franţa sau Germania, unde salariile angajaţilor reprezintă peste 50% din PIB. Deşi există unele voci care spun că re­munerarea salariaţilor ca procent din PIB sau din valoarea adăugată din economie reflectă o împărţire a plusvalorii între muncă şi capital în defa­voa­rea muncii, unii specialişti spun că această imagine este distorsionată.