Florin Popa, Orange: Proiectele de oraşe inteligente au potenţial, însă nu mă aştept să le vedem nici foarte repede şi nici foarte uşor

Autor: Adrian Seceleanu 05.04.2017

Primăriile încă nu au luat decizii de achiziţii, ci evaluează proiectele realizate pe banii companiilor

În proiectul de tip smart city de la Alba Iulia, finanţat de Orange şi partenerii săi, compania va implementa 14 soluţii hi-tech.



Utilizarea pe scară largă şi de o manieră integrată de către autorităţile locale a tehnologiei pentru îmbunătăţirea serviciilor publice şi a condiţiilor de viaţă din oraşe are potenţialul de a deveni un motor semnificativ de creştere pentru industria locală, însă până când „statul“ îşi va defini viziunea şi va dezvolta şi cadrul legal necesar, companiile vor continua să demonstreze avantajele proiectelor de tip smart city prin proiecte-pilot finanţate din fonduri proprii.

„Eu mă aştept ca achiziţia de soluţii de tip smart city să se întâmple, dar nu foarte repede şi nu foarte uşor, pentru că este vorba şi de vizi­unea autorităţilor, este vorba şi de cadrul legislativ, trebuie să fie lucrurile foarte clare din acest punct de vedere, cum se pot face astfel de achiziţii, care este modul de finanţare şi aşa mai departe“, a declarat într-un interviu pentru ZF Florin Popa, directorul comercial B2B al Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă.

Orange derulează în acest moment un proiect de tip smart city în Alba Iulia, însă costul implementării tehnologiilor este suportat integral de către operator şi de partenerii săi şi nu de primărie. Compania a prezentat primăriei o listă de 21 de soluţii pe care le-ar putea implementa în oraş, dintre care autorităţile au selectat 14, iar o parte au fost implementate şi altele sunt în curs. Soluţiile hi-tech la a căror implementare lucrează Orange, alături de un număr de peste 20 de parteneri, permit primăriei şi companiilor pe care le controlează, printre altele, să controleze de la distanţă iluminatul public de pe un bulevard din oraş, să monitorizeze consumul de apă în zone greu accesibile ale reţelei şi să recepţioneze alarme dacă apar defecţiuni, să ofere acces gratuit la internet locuitorilor şi turiştilor, dar şi să colecteze date privind calitatea aerului din localitate şi suburbii. Proiectul a fost lansat anul trecut, la iniţiativa Ministerului Comunicaţiilor, în contextul în care anul viitor se aniversează 100 de ani de la Unirea din 1918.