Sprijinul Kremlinului pentru Siria „nu este necondiţionat”

Autor: Andreea Necula 06.04.2017

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat că sprijinul acordat preşedintelui sirian, Bashar Assad, nu este necondiţionat, conform The Associated Press citat de Business Insider.

Astfel, Dmitry Peskov reacţionează cu câteva zile întârziere ca urmare a atentatului chimic grav asupra populaţiei din Siria. Moscova a susţinut guvernul militar sirian încă din anul 2015.

În urmă autopsiei victimelor din asaltul care a avut loc în provincia Idlib, localizată la 60 km the graniţa cu Turcia, Turcia a declarat că acestea au fost supuse unei arme chimice letale.

Ca replică la acest atac, guvernul sirian a comunicat că nu a utilizat substanţe chimice şi dă vina pe rebeli. Ministerul Apărării din Rusia spune că agenţii toxici au fost eliberaţi în urmă unui atac aerian sirian al rebelilor, când s-a atins un arsenal de arme chimice şi o fabrică de muniţie situată la est de periferia oraşului.