Ioana Petrescu, fostul ministru al Finanţelor: O nouă lege a salarizării este absolut necesară, însă actualul proiect pare mult prea ambiţios şi riscă să aibă destinul vechii legi a salarizării 284/2010, care nu a fost niciodată aplicată în integralitate

Autor: Ioana Petrescu 07.04.2017

O nouă lege a salarizării este absolut necesară şi mult aşteptată de majoritatea bugetarilor. Însă, actualul proiect pare mult prea ambiţios şi riscă să aibă destinul vechii legi a salarizării 284/2010, care nu a fost niciodată aplicată în integralitate.

După muncă şi răsplată: Salariile vor creşte şi sistemul va fi reaşezat pe nişte principii corecte.

Liviu Dragnea a anunţat deja pe o pagină de socializare principiile generale ale acestui proiect.  Egalitate pe toate planurile. Se vor acorda salarii egale pentru funcţii egale, studii egale şi muncă egală. Va exista o clară ierarhizare astfel încât salariul şefului să fie mai mare decât cel al subalternului. Sporurile vor fi reglementate astfel încât să nu depăşească 30% din cheltuielile de personal. Vor exista premii de excelenţă de 5% din cheltuielile de personal şi, nu în ultimul rând, legea se va aplica pentru toţi angajaţii de la stat, cu excepţia BNR şi ASF, unde există alte recomandări UE.

Majoritatea salariilor se vor mari si medicii vor putea ajunge la un salariu de 3.705 euro pe lună, profesorii până la 13.600 lei, generalii de armată până la 8.874 lei. Un ambasador va putea câştiga până la 11.000 lei pe lună, un judecător până la 14.258 lei, iar un artist până la 10.093 lei.

De ce este nevoie de o noua lege a salarizării unitare?

În primul rând, pentru că salarizarea în sistemul public este haotică. Legea salarizării unitare nu s-a aplicat integral, salariul minim a crescut, unele sporuri au dispărut, altele s-au reintrodus şi, ca atare,  s-a ajuns la anomalii în care persoane fără studii câştigă mai mult decât cele cu studii superioare, iar şeful câştigă mai puţin decât subalternul. Când eram ministru, consilierele mele câştigau mult mai mult decât mine. Si nu erau singurele din minister în această situaţie. De fapt, aproximativ 20% din angajaţii Ministerului Finanţelor câştiga mai bine decât ministrul.

În al doilea rând, pentru că unele salarii sunt atât de mici încât nu putem atrage şi păstra profesionişti în poziţii cheie la stat. Două poveşti reale încă mă mai „urmăresc” şi azi. Într-un minister mai mic, căruia nu-i voi da numele, nu exista niciun specialist in domeniul juridic. Toate documentele care ajungeau la Ministrul de Finanţe şi la Ministrul de Justiţie pentru  avizare erau întoarse la acest minister pentru a fi refăcute. Să ne înţelegem, existau pe statul de plată angajaţi la departament juridic in acel minister, dar salariile erau atât de mici, încât niciun specialist cu minime competenţe juridice care putea să găsească un loc de muncă oriunde altundeva nu stătea acolo. Ca atare, cei care rămâneau, nu erau în stare să scrie un act normativ corect. Până la urmă, s-a ajuns la soluţia de a împrumuta (cu ziua sau prin delegare, situaţie în care delegatul îşi păstrează salariul cel mai mare dintre cele două locuri de muncă) experţi juridici de la Ministerul Justiţiei pentru a ajuta la scrierea actelor din acel minister.  Altă poveste reală este despre un alt minister, mai tehnic decât primul, unde aveau nevoie de doctori în ştiinţă. Îmi povestea un secretar de stat de la acel minister ca are un doctor în ştiinţă bun pe care încearcă să îl păstreze, dar salariul lui este atât de mic, încât, o dată pe an, angajatul pleacă în Grecia să culeagă măsline pentru a-şi suplimenta venitul.  Este normal ca cetăţeanul să dorească performanţă de la funcţionarii publici, dar înainte de a le cere asta, este esenţial să îi plătim decent!

Citiţi opinia integrală pe Ioanapetrescu.ro