Guvernatorul BNR, despre convergenţa spre euro: Nu contează doar cât de repede creşti, ci şi cum. A crede că se poate realiza convergenţa prin arderea etapelor este o iluzie periculoasă

Autor: Claudia Medrega 10.04.2017
Adoptarea monedei unice nu este un obiectiv abandonat, ci unul care necesită o abor­dare mai prudentă şi res­pon­sabilă, iar nivelul de con­ver­gen­ţă reală, respectiv nivelul de trai, repre­zin­tă un parametru esenţial, şi nu con­tea­ză doar cât de repede creşte economia, ci şi cum creş­te, apre­ciază Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

„Referitor la problematica intrării în zo­na euro, în ceea ce priveşte evoluţia în timp a abordărilor acesteia, tendinţa nu este de aban­donare a acestui obiectiv, ci de tratare a sa într-o manieră mai prudentă, mai cuprin­ză­toare şi responsabilă. S-a întâmplat astfel în­trucât, după izbucnirea crizei economice şi finan­ciare globale, a devenit clar că pentru a be­neficia de avantajele adoptării euro nu este nicidecum suficient să fie îndeplinite, în sens restrâns, criteriile de la Maastricht. De fapt, se impune îndeplinirea durabilă - şi nu acci­dentală, forţată sau temporară - a cri­te­ri­ilor de convergenţă nominală, ceea ce în­seamnă cre­area condiţiilor pentru conver­gen­ţa re­ală“, a declarat guvernatorul BNR la se­siu­nea ştiinţifică „România în Uniunea Eu­ro­peană“ organizată de Academia Română.