Lanţul de restaurante Spartan a deschis o unitate în mallul Maritimo din Constanţa

Autor: Mădălina Dediu Panaete 11.04.2017

Lanţul de restaurante de tip fast-food Spartan a ajuns la 32 de unităţi după ce a deschis un restaurant în centrul comercial Maritimo (Vivo!) din Constanţa. Restaurantul a fost deschis vineri în urma unei investiţii de 90.000 de euro. În primul weekend de funcţionare, restaurantul a înregistrat circa 1.500 de clienţi şi vânzări de aproximativ 7.000 de euro. Unitatea are 20 de angajaţi şi o suprafaţă de 120 de metri pătraţi. Aceasta este prima unitate proprie a companiei Strong MND Corporation, cea care deţine franciza. În Constanţa mai funcţionează un restaurant Spartan, dar în sistem de franciză. 

„Ne-am dorit de mult timp să deschidem o unitate proprie Spartan şi în Constanţa, pentru că este unul dintre cele mai importante oraşe din ţară, atât din punct de vedere economic, cât şi ca mărime. Am studiat cu atenţie mai multe opţiuni şi am ales Maritimo Shopping Center datorită mixului excelent de chiriaşi, a vadului comercial bun şi, nu în ultimul rând, a echipei de aici, care ne-a făcut o impresie excelentă încă de la început. Strategia Spartan de extindere în centrele comerciale din toate marile oraşe ale României nu putea ocoli Constanţa şi suntem încântaţi că am inaugurat această unitate chiar înaintea debutului sezonului estival”, a declarat Anişoara Bătăiosu, director general Strong MND Corporation S.R.L., compania care deţine franciza Spartan.