După constatarea eşecului planului de redresare, City Insurance se revoltă: ASF a ignorat dispoziţiile legale

Autor: Anelis Baciu 14.04.2017

City Insurance, companie de asigurări în cazul căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat recent neîndeplinirea planului de redresare, afirmă că autoritatea a ignorat dispoziţiile legale, argumentele de practică şi oamenii experţilor în materie. 

„Nu putem să remarcăm menţionarea cu oarecare ostentaţie a calităţii de «cumnat» a uneia dintre persoanele vizate, ceea ce ne duce cu gândul că se încearcă plătirea unor poliţe şi sacrificarea intereselor unei societăţi de asigurare pentru ducerea unor războaie personale. Cât este de justificată o astfel de conduită, rămâne să judece opinia publică“, au transmis reprezentanţii City Insurance. Compania City Insurance este deţinută de omul de afaceri Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase. 

Compania spune că a notificat ASF despre îndeplinirea  măsurilor stabilite şi aprobate de autoritate, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea unui mecanism de finanţare de 30 mil. euro impusă prin deciziile Consiliului ASF ca necesar de finanţare.