Kafka: Când toate companiile caută cu disperare angajaţi, problema numărul 1 din economie, prioritatea Guvernului este înfiinţarea unui (nou) Consiliu de Programare Economică care să evalueze priorităţile strategice de dezvoltare ale României, care va colabora cu Consiliul de Planificare Strategică

România nu duce lipsă de studii de fezabilitate pentru autostrăzi şi nici de consilii pentru dezvoltarea economică a României.

Pe lângă departamentele de dezvoltare din toate ministerele, pe lângă consiliul de macrostabilitate, pe lângă consiliul de trecere la euro, pe lângă consiliul preşedintelui Iohannis privind raportul de ţară şi un nou model de dezvoltare economică, Guvernul vrea să înfiinţeze un Consiliu de Programare Economică, în cadrul Comisiei Naţionale de Prognoză, care va coordona procesul de evaluare a priorităţilor strategice pentru România şi va prioritiza domeniile pentru care sunt necesare analize de impact.

Potrivit memorandumului elaborat de Ministerul Finanţelor, “având în vedere complexitatea fundamentării orientărilor strategice de dezvoltare, în sensul necesităţii evaluării atât a efectelor economice şi sociale cât şi a resurselor umane şi financiare dar şi necesitatea unei eventuale prioritizări în implementare în cazul unor resurse limitate propunerea dezvoltării capacităţii de programare strategică a CNP – Comisia Naţională de Prognoză va asigura o viziune unitară şi corelată asupra perspectivelor de dezvoltare a României şi va constitui suportul pentru îmbunătăţirea orientărilor strategice.”

În caz că nu ştiţi, prin hotărârea Guvernului numărul 790 din 2005 pare să existe deja un Consiliu de Planificare Strategică, care urmează să colaboreze cu noul Consiliu de Programare Economică.

La polul opus, în economie, companiile se confruntă cu cea mai mare criză de oameni de după 1990.

La comenzile pe care le au acum companiile, la comenzile pe care le pot atrage, la investiţiile care pot fi făcute, necesarul de forţă de muncă este estimat la 500.000 – 1.000.000 de oameni, care însă nu se găsesc.

Toate companiile, toţi directorii de HR umblă cu disperare după oameni care să acopere poziţiile deschise.

Facultăţile şi reînfiinţatele şcoli profesionale nu pot scoate atât de repede absolvenţi pe cât cere piaţa forţei de muncă.

Faţă de necesarul de forţă de muncă din economie, faţă de schimbările de zi cu zi pe această piaţă, faţă de problemele practice şi soluţiile necesare, legislaţia muncii este mult rămasă în urmă.

Deschiderea graniţelor se lasă aşteptată până va fi prea târziu.

Polonia a atras un milion de ucrainieni după ce ruşii au invadat Crimeea, menţinându-şi poziţia de cea mai bună ţară pentru investiţii din această zonă.

Noi importăm moldoveni cu pipeta, în condiţiile în care ar trebui să deschidem larg graniţele atât pentru cei din Republica Moldova cât şi pentru ucrainieni.

Degeaba sunt salariile bune / mici pentru investitori în România, dacă nu găsesc forţă de muncă.

Sunt investitori care ar plăti salarii mai mari dacă ar găsi angajaţi şi nu ar avea o fluctuaţie de personal de 30%-40% pe an. Chiar şi prin dublarea salariilor actuale de la 300-400 de euro la 600-700 de euro, România este tot sub Polonia sau Cehia.

Până când noua comisie va evalua priorităţile strategice ale României, comenzile vor dispărea pentru că investitoriile şi companiile nu-şi permit să aştepte până când Guvernul, oricare ar fi el, va afla de la această comisie cu ce se confruntă economia şi care sunt priorităţile ei.

Drama României în acest moment este că economia se află într-o situaţie destul de bună, cu o creştere de peste 4% pe an, o inflaţie chiar prea mică, curs valutar stabil, dobânzile sunt la minime istorice, iar lichiditatea disponibilă este la maxim, există interes pentru noi investiţii, dar suntem mult rămaşi în urmă la infrastructură şi pe piaţa forţei de muncă.

Până anul trecut, ce se întâmpla pe piaţa forţei de muncă lipsea din comunicatele şi analizele BNR. Acum această piaţă pare să fie mai importantă decât piaţa creditului dacă ne uităm cum este menţionată în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie de la BNR.

“Membrii Consiliului au remarcat penuria tot mai evidentă de forţă de muncă cu care se confruntă angajatorii din anumite sectoare de activitate, menţionând şi intenţiile solide de angajare relevate pentru perioada următoare de unele sondaje de specialitate. S-a observat, totodată, că dinamica anuală a câştigului salarial mediu net pe economie s-a reaccelerat sensibil în ianuarie 2017, după relativa temperare pe care a consemnat-o în trimestrul IV 2016 inclusiv pe seama efectului de bază asociat evoluţiei salariilor din sectorul bugetar. Şi ritmul anual de creştere a costurilor salariale unitare din industrie s-a majorat în prima lună a anului - în condiţiile în care plusul de dinamică a productivităţii a fost considerabil depăşit de cel al costurilor cu forţa de muncă -, prelungirea acestei tendinţe fiind de examinat inclusiv din perspectiva competitivităţii prin preţ a exporturilor româneşti. S-a arătat însă de către unii membri ai Consiliului că tendinţa de creştere a salariilor ar putea contribui la reducerea emigraţiei în zona puţin calificată şi în cea înalt calificată. De asemenea, unii membri ai Consiliului au menţionat că în perioada 2012 – 2017 au fost create circa 700 de mii de noi locuri de muncă, în mare majoritate în sectorul privat, inclusiv prin potenţiale schimbări în structura producţiei, implicit prin realocări de forţă de muncă între sectoarele economiei.”

Cu tot pesimismul analiştilor lor, Fondul Monetar Internaţional a îmbunătăţit substanţial estimarea de creştere economică pentru România în acest an de la 3,8% la 4,2%, al doilea nivel cel mai ridicat din Europa din 2017, după Islanda (5,7%).

Chiar dacă este sub ţinta Guvernului Dragnea/Grindeanu de 5,2%, o creştere economică de 4,2% este remarcabilă într-o economie românească ce produce pe insule, 10 judeţe asigurând 70% din businessul total.

Când România are nevoie disperată de infrastructură şi de soluţii pentru piaţa muncii, Guvernul mai face o Comisie ca să evalueze priorităţile strategice de dezvoltare ale României.

Şi oricum, strategiile de dezvoltare pentru România nu se mai fac la Bucureşti, având în vedere că jumătate din business este făcut de multinaţionale (49% din 275 de miliarde de euro, cifra de afaceri a tuturor companiilor din România în 2015).

Kafka.