Face 100.000 de euro din batoane raw vegane din Scandinavia şi vrea să lanseze propriul brand de biscuiţi
Autor:
Mădălina Dediu Panaete
25.04.2017
Antreprenoarea Indira Abdulvoap, 32 de ani, din Constanţa, care a început în urmă cu circa trei ani să aducă din Scandinavia produse raw vegane, a ajuns cu brandul de batoane Raw Bite în magazine ale unor reţele precum Mega Image, Cărtureşti, Frufru, în magazine de specialitate precum BioCorner, Ki-Life, Naturalia, Republica Bio, în săli de fitness şi în benzinării.
„Avem parteneriate cu eMag, cu FruFru şi am intrat mult pe segmentul sălilor de fitness. Oamenii care fac mişcare au început să aleagă batoane sănătoase şi avem comenzi consistente de pe acest segment. Am început să prospectăm sectorul de benzinării. Noi am fost mai selectivi în procesul de vânzare, în sensul că am vrut să fim prezenţi cu scopul de a fi aproape de cei care ne caută produsele, decât de a ţine produsele pe raft doar de dragul prezenţei. Acum însă piaţa produselor ecologice a crescut şi pe retailul clasic şi am vrea să creştem această categorie“, a spus Indira Abdulvoap, care înainte de a dezvolta acest business a lucrat într-o multinaţională cu activitate în soluţii hardware şi software (linii de procesare) în industria alimentară. Antreprenoarea a studiat managementul afacerilor şi a făcut un program de leadership la London School of Economics şi a investit iniţial în acest business 15.000 de euro. Ea comercializează brandul Raw Bite prin intermediul firmei MPF Solutions & Systems.