Datoriile record în dolari s-ar putea întoarce împotriva economiilor emergente. Dacă dolarul creşte, datoriile devin mai greu de rambursat

Autor: Catalina Apostoiu 25.04.2017

Companiile de pe pieţele emergente emit volume în creştere puternică de titluri de datorie în dolari, iar acestea ar putea deveni o sursă de probleme în unele părţi ale lumii dacă ritmul de creştere va încetini, dobânzile vor fi majorate sau dolarul îşi va relua creşterea, scrie Wall Street Journal.

Guvernele şi companiile din ţările aflate în curs de dezvoltare au vândut titluri de datorie în dolari de 179 miliarde de dolari în primul trimestru, cel mai ridicat nivel al titlurilor în dolari emise vreodată în primul trimestru şi peste dublul nivelului emis în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Dealogic.

În total, datoriile în dolari ale pieţelor emergente se situau la 3.600 miliarde de dolari la sfârşitul trimestrului trei al anului trecut, un maxim istoric, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale. Incluzând datoriile în monedă locală, companiile de pe pieţele emergente şi-au crescut nivelul îndatorării cu uriaşa sumă de 17.000 miliarde de dolari din 2008.

Fondul Monetar Internaţional a avertizat recent cu privire la riscuri, spunând că o eventuală creştere a aversiunii investitorilor faţă de risc ar putea genera probleme de rambursare pentru datorii corporate de 135 miliarde de dolari.

Companiile cu datorii în dolari sunt în special vulnerabile. Dacă dolarul avansează, datoriile devin mai greu de rambursat. Companiile care nu-şi derivă veniturile în dolari pot avea în mod deosebit probleme.

Riscurile sunt ridicate în special în ţările cu deficite externe ridicate şi niveluri scăzute ale rezervelor valutare. „O apreciere a dolarului ar putea apăsa foarte greu asupra ţărilor cu deficite de cont curent semnificative şi volume considerabile de datorii corporate în dolari“, avertizează Eswar Prasad, profesor la Universitatea Cornell.

Deocamdată, situaţia este sub control în condiţiile în care dobânzile se menţin scăzute, iar apetitul investitorilor pentru titluri mai exotice, cu randamente mai mari, este crescut. După crizele de credit din America Latină şi Asia, unele ţări au acumulat valută pentru vremuri de criză. Multe au de asemenea un echilibru mai solid între titlurile de datorie în monedă locală şi valută. De aceea, vulnerabilităţile diferă la nivel mondial.

Astfel, ţări ca India şi Filipine sunt într-o formă mai bună, în timp ce în Malaezia şi Africa de Sud riscurile sunt mai mari, iar Venezuela şi Turcia sunt cele mai vulnerabile.

În 2016, numărul cazurilor de default legate de emisiuni de de obligaţiuni în dolari a atins 32 pe pieţele emergente, cel mai ridicat de la criza financiară, potrivit S&P Global.