De ce unu din trei candidaţi eşuează la examenul prin care ar deveni profesor de gimnaziu?

Autor: Mihaela Pascari 27.04.2017

Mai mult de o treime (36%) dintre cei care şi-au dorit să devină profesori în învăţământul preuniversitar, adică 1.900 de persoane dintr-un total de 5.235 de candiaţi, nu au reuşit să obţină note de promovare la examenul de definitivare, arată datele Ministerului Educaţiei.

Astfel, procentul de promovare a examenului de definitivare, care permite dreptul de practică în învăţământul preuniversitar şi impune o notă de peste opt la examen, a fost de numai 63,7% în acest an.

„Formarea iniţială deficitară a tinerilor care concurează pen­tru poziţia de profesor este principalul motiv pentru care ei nu au reuşit să obţină medii de peste 8. Formarea iniţială ar fi tre­buit să se facă prin masterat didactic“, a spus Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei şi fost preşedinte al comisiei prezi­den­ţiale de analizare şi elaborare a politicilor în educaţie.