Cât au crescut bursele din lume în patru luni: Polonia plus 22%, America plus 6%, Germania plus 8%, Austria, plus 14%, România plus 16%
Victoria lui Emmanuel Macron în primul tur de scrutin din Franţa a reprezentat evenimentul central al lunii aprilie şi a împins cotaţiile acţiunilor în sus, în condiţiile în care o eventuală victorie a candidatului proeuropean, anunţată de altfel de sondajele de opinie, reprezintă, în viziunea investitorilor, eliminarea unui risc major de pe lista ameninţărilor din 2017. Emmanuel Macron, 39 de ani, ar deveni cel mai tânăr preşedinte din toată istoria Franţei, iar alegerea sa s-ar putea dovedi decisivă în implementarea la nivelul zonei euro a unei uniuni fiscale. La Paris, indicele CAC 40 a crescut în luna aprilie cu peste 2%, după ce în prima şedinţă de tranzacţionare după rezultatul electoral, referinţa bursei pariziene a crescut cu 4%, iar acţiunile unor bănci au înregistrat aprecieri şi de peste 10%. Pentru industria luxului ultimul an a fost foarte fertil, cele mai mari aprecieri din Oraşul Luminilor fiind consemnate de grupurui din acest domeniu.
În ultimul an, indicele CAC 40 a crescut cu 18,93%, în vreme ce valoarea de piaţă a holdingului LVMH, deţinut de Bernard Arnault, cel mai bogat om al Franţei, a crescut cu 56%, până la peste 114,8 miliarde euro. Creşterea puternică de care a beneficiat grupul de lux ce reuneşte branduri de lux precum Louis Vuitton, Moet, Dom Perignon, Sephora sau TAG Heure a ridicat averea lui Arnault până la 51,7 miliarde dolari, ocupând locul al 11-lea în topul celor mai bogaţi oameni ai planetei.
Nu doar valoarea de piaţă a lui grupului lui Arnault a crescut în ultima perioadă, ci şi capitalizarea bursieră a Kering, ce are în portofoliu branduri precum Gucci, Yves Saint Laurent, Brioni, Alexander McQueen sau Balenciaga, a avansat în ultimele 12 luni cu 90%, până la 35,9 miliarde euro. Kering este deţinut de Francois Pinault, a cărei avere este estimată la 19 miliarde dolari, el fiind şi proprietarul ziarului Les Echos.
Bursa de la Frankfurt a crescut în aprilie cu 1,02%, în vreme ce de la începutul acestui an afişează o apreciere de 8%. Dintre cei 30 de constituenţi ai indicelui DAX, referinţa pieţei de capital germane, doar doi sunt în teritoriul negativ în ultimul an.
Bursa de la Londra a scăzut în acestă lună, indicele FTSE 100 coborând cu 1,62%. Referinţa bursei de pe malurile Tamisei afişează un avans modest de 0,86% de la începutul acestui an şi nu a mai putut să se racordeze la mişscările marcate de optimismul din ultima vreme.
În regiune, bursa de la Varşovia a crescut doar în luna aprilie cupeste 9%, ceea ce înseamnă că în 2017 avansul referinţei poloneze este de 22%, cea mai mare creştere din clubul ţărilor membre ale Uniunii Europene, detronând astfel indicele BET, a cărei creştere este de aproximativ 16% în aceeaşi perioadă.