În era Trump, Merkel şi Putin vor relansarea relaţiilor bilaterale

Autor: Mihail Draghici 02.05.2017
Cancelarul Germaniei Angela Merkel şi preşedintele Rusiei Vladimir Putin vor încerca în cursul întrevederii de marţi să relanseze relaţia afectată de disensiunile privind crizele din Ucraina şi Siria, liderul de la Kremlin urmând să primească informaţii despre abordările administraţiei SUA. „La ultima întrevedere dintre Angela Merkel şi Vladimir Putin, Barack Obama încă era preşedinte al Statelor Unite. Acum, cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei vor aduce relaţia bilaterală dificilă în era preşedintelui Donald Trump. Prima vizită efectuată de Angela Merkel în Rusia în ultimii doi ani pentru a-l vedea pe Vladimir Putin oferă doar speranţe minime privind detensionarea relaţiilor dintre Berlin şi Moscova. Cei doi lideri, care se vor întâlni marţi, au disensiuni profunde pe diverse teme, începând cu războiul din Siria şi violenţele din estul Ucrainei până la acuzaţiile privind ingerinţele Kremlinului în Europa Occidentală“, scrie într-un articol din Financial Times intitulat „Improbabil ca întâlnirea Merkel - Putin să depăşească amplele disensiuni politice - în era Donald Trump, cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei încearcă să relanseze o relaţie dificilă“. Ambii lideri par dornici să relanseze contactele personale de lungă durată şi probabil să analizeze în profunzime cât de mult alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA ar putea modifica echilibrul politic mondial.