Furnizorul de servicii de IT Enterprise Services, fostul HP România, a avut afaceri de 55 mil. euro anul trecut

Autor: Adrian Seceleanu 04.05.2017

Gigantul american Hewlett-Packard s-a spart, în 2015, în două grupuri, HP Enterprise şi HP Inc., noua structură fiind replicată pe toate pieţele unde compania avea operaţiuni.



Compania Enterprise Services România - unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente şi servicii de IT de pe piaţa locală, care a funcţionat anterior sub numele Hewlett-Packard România (HP România) - a înregistrat anul trecut o scădere a cifrei de afaceri de 14,3%, până la 247,6 mil. lei (55,13 mil. euro), conform datelor raportate de companie la Ministerul Finanţelor Publice.

Furnizorul de servicii de IT a înregistrat un profit net de 21,5 mil. lei, în scădere cu 63,4% faţă de anul anterior, potrivit sursei citate. Numărul mediu de angajaţi al companiei a fost de 392, mai mare cu 52 de persoane faţă de anul anterior. Fosta HP România are în portofoliu contracte cu unele dintre cele mai mari mari instituţii publice şi firme private. Unul dintre cele mai mari contracte câştigate de fosta HP România este cel cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Alături de HP Enterprise România şi HP Geboc, Enterprise Services Ro­mânia este parte a noii companii ame­ri­cane Hewlett-Packard Enterprise, care s-a desprins din gigantul HP în 2015.