Acţiunile Transgaz Mediaş sunt la maximul istoric

Autor: Liviu Popescu 09.05.2017

Acţiunile transportatorului de gaze naturale prin conducte Transgaz Mediaş (TGN) au închis ieri la 389 de lei, maximul de la listarea companiei din 2008 încoace, pe fondul unui rulaj de 584.000 de lei. Evoluţia favorabilă poate fi pusă pe seama dividendelor de 46 de lei pe acţiune, ceea ce la preţurile actuale ar echivala cu un randament de 12%, printre cele mai ridicate de la BVB. De la începutul anului acţiunile Transgaz afişează un plus de 30% pe un rulaj de 197 de milioane de lei. Pentru 2017 compania din Mediaş vrea un profit de 312 milioane de lei, mai mic cu 48% faţă de cel obţinut în anul precedent, pe fondul creşterii cheltuielilor cu 40%, până la 1,8 miliarde de lei. Veniturile totale estimate de Transgaz (TGN) în 2017 sunt în valoare de 2,2 miliarde de lei, în creştere cu 8,44% faţă de 2016. Capitalizarea companiei deţinută de stat este de 4,5 miliarde de lei.