ZF Cei mai mari jucători din economie – 2016. Retailul de medicamente are doi miliardari în lei, iar primii cinci jucători şi-au majorat vânzările cu 25%, la 6 miliarde de lei

Autor: Georgiana Mihalache 15.05.2017

Catena (Anca Vlad), Sensiblu (grupul A&D Pharma) şi Dona (Eugen Banciu) sunt cele mai mari trei reţele de farmacii din România după cifra de afaceri din 2016, arată datele trimise de companii pentru Anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie, care va apărea pe piaţă în iunie.

Primii cinci jucători din retailul farmaceutic au înregistrat anul trecut afaceri de 6 miliarde de lei, cu 25% mai mult decât în 2015, iar reţelele pe care le operează au ajuns aproape de 1.800 de unităţi, cu 300 mai mult faţă de anul anterior.

Catena, liderul pieţei la fel ca şi anul trecut, şi Sensiblu, reţea din grupul A&D Pharma, şi-au majorat fiecare vânzările cu 40% anul trecut, în condiţiile extinderii reţelelor, dar şi a prezenţei în portofoliul din 2016 a medicamentului Viekirax, folosit în tratamentul fără interferon al hepatitei C, un medicament foarte scump.

„Nu există altă posibilitate pentru a creşte businessul în afară de cumpărarea de farmacii. Farmaciile care nu mai pot supravieţui se mută în locuri cu mai mult trafic. Unele supravieţuiesc şi altele nu, iar atunci când nu supravieţuiesc încă mai găsesc cumpărători în rândurile lanţurilor mari”, a spus Robert Popescu, CEO al grupului A&D Pharma, din care fac parte distribuitorul Mediplus, dar şi lanţurile Sensiblu şi Punkt.

Sensiblu a preluat anul trecut 78 de farmacii Polisano într-una dintre cele mai mari tranzacţii din piaţa farma în ultimii ani.