Italienii de la Savini Due, care au o fabrică în Sebeş, au ieşit pe pieţele din Moldova şi statele din fosta Iugoslavie

Autor: Laurentiu Cotu 18.05.2017

Producătorul de mo­bilier pentru baie Savini Due din Sebeş, judeţul Alba, con­trolat de omul de afaceri italian Pier­sante Savini, a realizat în primul trimestru o cifră de afaceri de 25,5 mil. lei (5,6 mil. euro), mai mult cu 10% faţă de aceeaşi pe­rioadă a anului trecut.

Compania estimează că trendul crescă­tor din primele trei luni se va păstra pe tot parcursul anului în curs, bugetându-şi pentru 2017 o creştere de 10% a businessului faţă de anul trecut. Savini Due a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 112 mil. lei (circa 25 mil. euro), în creştere cu 38% faţă de anul anterior şi cu un pro­fit de 4 mil. euro, po­trivit unor in­for­maţii fur­ni­zate anterior de com­panie.

„Piaţa mo­bi­lie­ru­lui pen­tru baie este strâns legată de cea de construcţii şi imobiliare, mai ti­midă în primele luni ale anului, cu o creştere în tri­mes­trul doi şi o scădere în a doua parte a trimestrului patru. Totuşi, cifrele noastre au arătat o creştere în primele patru luni şi credem că acest trend se va păstra şi pen­tru res­tul anului, aproximând o creş­tere cu 15% a pieţei faţă de anul 2016“, a decla­rat pentru ZF Transil­vania Piersante Savini, general manager Savini Due.