Ştefan Nanu, şeful trezoreriei statului: În iunie-iulie va fi o nouă emisiune Fidelis, iar din septembrie titluri pentru populaţie vândute prin Trezorerie

Autor: Claudia Medrega 18.05.2017

Ministerul Finanţelor a demarat pro­­cedurile pentru o nouă emisiune de ti­tluri prin programul Fidelis şi din iunie sau iulie populaţia va putea să subscrie, iar din toamnă vor fi reluate şi emi­siunile de certificate de trezorerie pen­tru populaţie, care vor fi vândute direct persoanelor fizice prin reţeaua trezo­re­riei, a declarat Ştefan Nanu, directorul ge­neral al Trezoreriei statului.

 
„Am demarat procesul pentru aceas­tă emisiune. Am transmis cererea de ofertă către instituţiile financiare care sunt înregistrate la Bursa de Valori pen­tru astfel de intermediere. Vom selecta sindicatul de intermediere, după care vom parcurge şi ceilalţi paşi. Sperăm ca undeva la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie să înceapă pe­rioada de sub­scri­ere efectivă din par­tea populaţiei. După suc­cesul de anul tre­cut, când am anunţat 100 mil. lei şi a fost o cerere de peste 730 mil. lei, suntem cumva obligaţi să reve­nim cu o emi­siu­ne în cadrul progra­mului Fidelis. Emi­siu­nea de anul trecut a fost de foarte mare succes“, a declarat Nanu într-o în­registrare video realizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu ocazia Zilei Naţionale a Investiţiilor şi postată pe pagina de Facebook.