Asigurătorii execută ordinele ASF: au lăsat neschimbate tarifele la poliţele RCA după expirarea plafonării

Autor: Anelis Baciu 22.05.2017

Companiile de asigurări s-au con­for­mat ordinelor Autorităţii de Supra­veghere Financiară (ASF) şi nu au ma­jorat tarifele pentru poliţele auto obli­gatorii (RCA) vineri, prima zi de la ex­pi­rarea tarifelor stabilite prin lege, arată datele centralizat de Safety Broker, cel mai mare broker de retail.

De exemplu, un şofer cu vârsta de 37 de ani care deţine un autoturism cu ca­pa­citatea cilindrică de 1.598 centi­metri trebuia să scoată vineri din bu­zu­nar pentru poliţa RCA pe un an 712 lei, adică acelaşi preţ la care poliţa putea fi achiziţionată în ultimele şase luni. De altfel, tariful de 712 lei este exact ta­rifului maximal stabilit de ASF şi pen­tru care obligativitatea de aplicare a expirat la finalul săptămânii trecute. Acelaşi tarif de 712 lei este aplicat de toţi cei cinci asigurători de la care s-a pri­mit o ofertă, respectiv Omniasig, Ge­ne­rali, City Insurance, Asirom şi Al­lianz-Ţiriac. Tariful de referinţă care are doar caracter orientativ este în acest caz 620 de lei, adică cu circa 13% mai mic decât tari­ful efectiv la care se poate achiziţio­na poliţa RCA.