O familie austriacă a făcut cel mai mare parc industrial din vestul României

Autor: Simona Tatu 22.05.2017

Familia contelui austriac Andreas von Bardeau, care deţine peste 13.000 de hectare de teren în zona de vest a ţării, este principalul acţionar al parcului industrial Banat Business Park, cel mai mare din vestul ţării, un proiect care se întinde pe 86 de hectare şi care a atras deja o investiţie de 120 mil. euro a grupului farma german B. Braun.

Parcul industrial din localitatea Sînandrei de lângă Timişoara a fost amenajat de compania austriacă Porr Construct.

„Investiţiile făcute de noi în România se ridică la câteva zeci de milioane de euro, iar suprafaţa totală a terenurilor pe care o deţinem este de 13.000 de hectare. Terenurile sunt folosite în domeniul agricol şi pentru depozitare. Parcul industrial de la Sînandrei este primul proiect de acest fel în care s-a implicat familia noastră“, a spus Georg Bardeau, unul dintre acţionarii companiei care administrează Banat Business Park.

Reprezentanţii parcului industrial spun că zona aleasă pentru dezvoltarea proiectului prezintă multe avantaje pentru o investiţie de acest fel, mai ales datorită accesului la Autostrada A1 Budapesta - Bucureşti, prin intersecţia cu viitorul drum express E69.