Săptămâna când s-a listat Digi a fost a doua cea mai valoroasă din istoria BVB, cu excepţia ofertelor de vânzare

Autor: Liviu Popescu 24.05.2017

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de săptămâna tre­cu­tă, atunci când Digi a început tranzacţionarea, a fost de 507 milioane de lei, fiind astfel a doua cea mai valoroasă după lis­tarea Fondului Proprietatea din 2011 încoace, cu excepţia ofertelor publice de vânzare.

Acest lucru arată interesul mare pe care investitorii l-au avut pentru Digi în contextul celui mai ridicat discount pen­tru o ofertă de vânzare acţiuni, coroborat cu suspiciunile DNA cu privire la şeful companiei, care au venit chiar a do­ua zi de la listare.

Digi s-a listat pe 16 mai, iar până vineri, 19 mai, tranzacţiile cu acţiuni erau de 38% din cele 507 mil. lei.

„Digi este o companie de top într-un sector de mare in­te­res astfel că investitorii vor continua să urmarească re­zul­tatele şi proiectele de dezvoltare ale activităţii“, explică Danie­la Ropota, responsabil cu departamentul analiză din ca­drul Intercapital Invest.

Acţiunile Digi au închis ieri la 41 de lei, în creştere cu 0,5% pe un rulaj de 2,4 milioane lei.