​Paul Fulea, Proprietar, Crama Histria: Mediul de afaceri din România are nevoie de simplificare

Autor: Simona Tatu 25.05.2017
Mediul de afaceri din România are nevoie de simplificare şi sunt multe lucruri care trebuie îmbunătăţite, este de părere Paul Fulea, proprietar, Crama Histria, prezent în cadrul Conferinţei ZF IMM '17 - Antreprenorii de azi, motorul economiei de mâine. ”Trebuie să mergem spre simplificare, nouă ne place să complicăm lucrurile cât mai mult posibil. Sunt multe lucururi care trebuie imbunătăţite şi ma refer aici la legislaţie. Toţi cei care ajung la putere se plâng că până acum, cei care au fost înaintea lor au făcut totul prost, iar ei trebuie să îndrepte lucrurile”, a spus Paul Fulea. Cea mai mare provocare cu care se confruntat mediul de afaceri este faptul că lucrurile se schimbă foarte rapid, mai spune Paul Fulea.