Schimbări pentru şoferi: Guvernul schimbă sistemul inspecţiilor tehnice periodice pentru autovehicule

Autor: Gabriel Pecheanu 26.05.2017

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege care schimbă sistemul de inspecţii tehnice periodice (ITP - n.r.), autovehiculele care au defecţiuni minore urmând să primească certificat ITP, iar cele cu defecţiuni majore sau periculoase să facă o nouă inspecţie în maxim 30 de zile de la cea iniţială.

”Au fost adoptate o serie de modificări şi completări ale cadrului general de organizare şi funcţionare ale sistemului de inspecţie tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România. Este vorba despre o adaptare a acestor regulamente la o serie de directive europene. O noutate care este introdusă se referă la clasificarea defecţiunilor constatate cu prilejul inspecţiei tehnice periodice, defecţiuni care vor fi încadrate în funcţie de grade de risc asupra siguranţei rutiere, dar şi de impactul asupra mediului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, după şedinţa de joi a Executivului.

Potrivit proiectului de Lege, sunt trei grade a defecţiunilor constatate cu prilejul inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, în funcţie de nivelul de risc asupra siguranţei rutiere şi de impactul asupra mediului - deficienţe minore, deficienţe majore şi deficienţe periculoase.

”Deficienţele periculoase constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au un impact direct asupra mediului. Autovehiculul care trece prin inspecţia tehnică va primi la final un certificat ITP conţinând elementele standard aferente codurilor armonizate în cadrul UE, iar dacă vehiculul nu trece această inspecţie, dacă se constată deficienţe majore sau periculoase, va fi necesară o nouă inspecţie în cel mult 30 de zile de la inspecţia iniţială”, a adăugat Petrescu.

Cerinţele specifice pentru funcţionarea sistemului ITP, precum şi metodologia de efectuare a inspecţiei tehnice periodice se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor.

”De asemenea, Regia Autonomă Registrul Auto Român este desemnată ca autoritate competentă şi responsabilă de administrare al sistemului naţional de inspecţii tehnice periodice şi ca organism de supraveghere a spaţiilor de inspecţie tehnică”, a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Proiectul de lege urmează să fie trimis în Parlament, pentru dezbatere şi adoptare.