Provincia începe să înghită tot mai mult din investiţiile dezvoltatorilor. Cluj-Napoca, Constanţa şi Braşov conduc în topul oraşelor unde aceştia deschid şantiere

Autor: Cristina Bellu 26.05.2017

Capitala începe să nu mai fie văzută drept cea mai importantă piaţă pentru investiţii în imobiliare, dezvoltatorii fiind tot atraşi de pieţele din provincie unde cererea pentru locunţe  începe să capete o dimensiune tot mai mare, potrivit datelor furnizate de târgul imobiliar naţional tIMOn.

Astfel, în Cluj-Napoca, unde piaţa imobiliară este similară cu cea din Capitală atât din punct de vedere al preţurilor pe metru pătrat cât şi din punct de vedere al cererii pentru locuinţe noi, sunt preconizate două proiecte rezidenţiale de 260 de apartamente, respectiv 120 de apartamente care vor fi realizate de un dezvoltator belgian şi de un dezvoltator român.

În acelaşi timp, se remarcă un interes crescut pentru oraşul Constanţa pe fondul turismului din zonă, cererea pentru locuinţe situate mai ales în apropiere de staţiunea Mamaia crescând substanţial în ultimii ani.

Braşovul este un alt oraş important pe harta investiţiilor pe care dezvoltatorii l-au ales pentru construcţia de locuinţe. Aici se remarcă un interes pentru proiectele premium dezvoltate în zona centrală a oraşului, dar şi pentru alte proiecte rezidenţiale cum ar fi cel din localizat la poalele rezervaţiei naturale Lempeş.