Yazaki a ajuns la 7.000 de angajaţi în fabricile din Urlaţi şi Brăila

Autor: Dana Ciriperu 29.05.2017

Compania se află între cei mai mari 50 de exportatori din economia locală în 2016.

Producătorul de componente auto Yazaki România, care are o fabrică în Urlaţi, judeţul Prahova, şi un alt punct de lucru în Brăila, şi-a majorat vânzările cu 26% anul trecut, la un miliard de lei, dar a rămas pe pierderi, arată datele de la mfinante.ro.

Compania a raportat un rezultat negativ de 6,6 milioane de lei, apropiat de pierderea din 2015, aceştia fiind singurii doi ani din ultimii şase când producătorul se află pe minus. Investiţia într-o nouă fabrică la Brăila, care este înregistrată ca punct de lucru al companiei din judeţul Prahova, a măcinat profitul producătorului de cablaje, dar a dus şi la creşterea numărului de salariaţi.

Yazaki România avut în 2016 un număr mediu de aproape 7.000 de angajaţi, cu 2.000 mai mult faţă de anul anterior.  Producătorul a primit la finalul lunii decembrie a anului trecut aprobarea pentru un ajutor de stat de 15 milioane de lei în vederea extinderii producţiei fabricii de la Brăila, cea mai nouă unitate deschisă de japonezi în România.