MedLife a finalizat achiziţia reţelei de clinici Anima, care îi va aduce venituri anuale de peste 5,2 mil. euro. Pe Bursă, acţiunile au un plus de 40% de la începutul anului

Autor: Roxana Rosu 30.05.2017

MedLife a finalizat procesul de achiziţionare integrală a reţelei de clinici Anima, alcătuită din şase policlinici şi un laborator, cu o cifră de afaceri de 5,2 milioane euro anul trecut. Anima Specialty Medical Services are peste 200 de angajaţi, specialişti medicali şi personal de suport, fiind prima reţea de medicină privată cu reţea proprie de medicină de familie din România. Totodată, Anima este unul dintre cei mai mari furnizori privaţi de servicii medicale de ambulatoriu în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), acoperind peste 15 specialităţi, printre care medicină de familie, obstetrică– ginecologie, ORL, endocrinologie, oftalmologie, dermato – venerologie, cardiologie, psihiatrie, reumatologie, gastroenterologie, alergologie şi imunologie clinică. Anima are în prezent 75.000 de abonaţi corporate, concentraţi în spe­cial pe abonamente care acoperă ser­vicii de medicina muncii.