Aproape 70% din vinurile spumante de pe piaţa locală se consumă de sărbători. Consumul a crescut cu 30% în ultimii zece ani

Autor: Mădălina Dediu Panaete 31.05.2017

Consumul de vinuri spumante a crescut în ultimii zece ani cu 30% la nivel internaţional, ajungând la peste 15 milioane de hectolitri, iar tendinţa se reflectă şi pe plan local, tot mai mulţi români aleg să consume spumante nu doar de sărbători, ci şi la evenimente casual.

În România, consumul de vinuri spumante se situează la peste 50.000 de hectolitri anual (în medie două pahare per capita), conform celor mai recente date ale ZF.

„Tendinţa este promiţătoare. Consumul vinurilor de calitate începe să crească, iar pentru că suntem o ţară receptivă la trenduri internaţionale, şi consumul de spumante de calitate se va majora. Deşi românii sunt, în mod tradiţional, consumatori sezonieri de spumante – şi de vinuri îmbuteliate, în general - 70% din consum concentrându-se pe perioada sărbătorilor sau în jurul evenimentelor importante, am început să întâlnim din ce în ce mai des amatori de spumante la evenimente casual sau wine baruri”, a spus  Negele Enikö, brand & marketing manager Crama Carastelec, una dintre cele mai noi businessuri de pe plan local.