Avocatul Dan Vlădescu şi deputatul Sorin Bota, noile nume vehiculate pentru conducerea ASF
Autori:
Anelis Baciu
,
Sorin Pâslaru
02.06.2017
Avocatul Dan Vlădescu şi deputatul Sorin Bota sunt cele mai noi nume vehiculate pentru cele două poziţii de conducere vacante din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Dan Vlădescu, fost preşedinte al ANRMAP, agenţia naţională care se ocupă cu achiziţiile statului, şi un abonat al funcţiilor de la stat, ar fi luat în calcul pentru funcţia de preşedinte, în locul rămas vacant după revocarea lui Mişu Negriţoiu, potrivit surselor din piaţă.
Pe de altă parte, deputatul PSD Sorin Bota ar urma să preia funcţia de prim-vecepreşedinte, în locul lui Cornel Coca Constantinescu care a trecut pe poziţia de vicepreşedinte responsabil cu sectorul asigurărilor. Contactaţi de ZF atât Sorin Bota, cât şi Dan Vlădescu nu au dorit să comenteze informaţiile.
Lucian Dan Vlădescu a absolvit Facultatea de drept din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind licenţiat în ştiinţe juridice din anul 1995. În perioada 2012-2013 el a fost preşedinte al ANRMAP.