După un an şi jumătate de negocieri, Dedeman cumpără cu 164 mil. euro clădirile de birouri AFI Park pentru a nu mai ţine banii familiei la bancă. Reţeaua de bricolaj produce mai mulţi bani decât pot fi investiţi în extindere

Autor: Bogdan Alecu 02.06.2017

Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, antre­pre­norii care controlează reţeaua de bricolaj Dedeman, cel mai mare busi­ness românesc, au semnat cu isra­elienii de la Africa Israel acor­dul pentru achiziţia clădirilor de birouri AFI Park 1-5 de lângă mallul AFI Palace Cotroceni pentru 164 mil. euro, în cea mai mare tranzacţie reali­zată vreodată pe piaţa ro­mânească de birouri.

Tranzacţia este împărţită în două, De­deman preluând pentru început clădirile AFI Park 1, 2 şi 3 contra sumei de 86,5 mil. euro, po­trivit da­telor publicate de Africa Israel urmând ca următoarele do­­uă să fie preluate până în trimestrul trei al aces­tui an. Vânzarea clădirilor va ge­nera un cash-flow de 71 mil. euro gru­pului israelian.

„Clădirile de birouri AFI Park sunt achi­zi­ţio­nate direct pe Dedeman în acest mo­­ment. În ceea ce priveşte businessul maga­zi­ne­lor Dede­man, estimările noastre sunt că vom ajun­ge în acest an la 1,25 de miliarde de euro“, a de­clarat pentru ZF Dragoş Pavăl, cel care con­tro­lează lanţul format din 45 de maga­zine de bricolaj.

AFI Europe România a fost consiliat de către Colliers International România, casa de avo­catură NNDKP şi avocat Bianca Stama­to­iu, în timp ce Dedeman a fost consiliat de către Popovici Niţu & Asociaţii.

„Încheierea tranzacţiei va marca prima vânzare a AFI Europe pe piaţa din România. Acesta este un pas important din punctul nos­tru de vedere ca dezvoltator internaţional care a investit mai mult de 500 mil. euro în Ro­mâ­nia şi care dezvoltă, în prezent, trei noi pro­iec­te importante: proiectul mixt AFI Braşov, care in­clude un centru comercial de 45.000 mp şi birouri clasa A de 25.000 mp, birourile AFI Tech Park - 56.000 mp şi proiectul rezidenţial AFI City în Bucureştii Noi“, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.