Deşi a condus o companie în declin, Marissa Mayer a câştigat cât a fost şefa Yahoo! 900.000 dolari pe săptămână

Autor: Bogdan Cojocaru 05.06.2017

În curând Yahoo! va fi absorbită de Verizon Communications în ceea ce înseamnă sfârşitul unei ere pentru unul dintre pionierii epocii internetului şi finalul aventurii remarcabile de cinci ani a Marissei Mayer ca CEO al companiei americane, scrie The New York Times. Pentru munca sa, conducerea unei companii în declin, Mayer a fost plătită cu aproape un sfert de miliard de dolari, o sumă generoasă chiar şi după standardele „grase“  ale Silicon Valley. Executiva, acum în vârstă de 42 de ani, a fost lăudată ca salvatorul Yahoo! când a venit de la Google în 2012. Însă în mandatul ei compania a fost lovită de două dintre cele mai mari sustrageri de informaţii private din istorie. Publicitatea, pâinea şi sarea Yahoo!, a dispărut. Utilizatorii au acordat mai multă atenţie Google, Facebook şi altor rivali. Personalul companiei s-a micşorat cu aproape 50%. Yahoo! a ajuns atât de slăbită încât boardul n-a rămas decât cu opţiunea vânzării. Un succes remarcabil al Marissei Mayer este triplarea cotaţiei acţiunilor companiei cât timp ea s-a aflat la conducere.