Feliciu Paraschiv, Paco Supermarket: Statul român trebuie să faciliteze importul de forţă de muncă din Republica Moldova

Autor: Cristina Bellu 06.06.2017

Feliciu Paraschiv, proprietarul lanţului de supermarketuri Paco cu zece unităţi în ju­deţul Vrancea, consideră că una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă com­pa­niile româneşti este deficitul de forţă de muncă.

„Ar trebui să deschidem graniţa cu Mol­dova pentru a atrage forţă de muncă proas­pătă. De asemenea, avem nevoie de inter­ventia sta­tului pentru protectia pieţei şi trebuie să înce­pem să producem produse ali­mentare. Statul ar trebui să suprataxeze intrarea produselor străine în România”, a declarat Feliciu Paraschiv, în cadrul evenimentului ZF IMM’17 – Antreprenorii de azi, motorul economiei de mâine. El conduce o companie cu afaceri de aproape 70 de milioane de lei anul trecut şi mai bine de 200 de angajaţi.

Tot mai mulţi antreprenori vorbesc despre o lipsă acută de forţă de muncă şi cer statului înfiinţarea de şcoli de meserii pentru ca piaţă să be­neficieze de candidaţi pentru posturile dis­po­nibile în sectoarele cheie ale economiei.