Piaţa valutară a încheiat primele cinci luni din 2017 cu un volum mediu zilnic al tranzacţiilor de 1,62 mld. euro, în creştere
Jucătorii de pe piaţa valutară au derulat în luna mai, în medie, tranzacţii zilnice de 1,48 mld. euro, al doilea cel mai scăzut nivel din acest an. Însă, volumul tranzacţiilor din luna mai 2017 a depăşit nivelul din aprilie 2017, precum şi valoarea din mai 2016.
Piaţa valutară a dat semne de revigorare în primele cinci luni din acest an, volumul mediu zilnic al tranzacţiilor ajungând la 1,62 mld. euro, în creştere faţă de nivelul din perioada ianuarie-mai 2016, de 1,46 mld. euro, reiese din datele Băncii Naţionale. Însă, volumele medii zilnice tranzacţionate pe piaţa valutară sunt în continuare la nivelul din anii de criză, când economia era în recesiune, cu toate că în ultimii ani România a fost pe podiumul european la ritmurile de creştere economică. În fiecare zi lucrătoare din luna mai, jucătorii de pe piaţa valutară de la Bucureşti au derulat, în medie, tranzacţii de 1,48 mld. euro, în creştere cu 254 mil. euro faţă de aceeaşi lună din 2016. Cel mai ridicat volum al operaţiunilor derulate pe piaţa valutară în acest an, de 1,9 mld. euro, a fost atins în februarie, iar nivelul minim, de 1,35 mld. euro, a fost înregistrat în aprilie.